Cătălin Drulă anunţă în versuri deschiderea unui centru de vaccinare: ”Hai cu mic, cu mare/ În gară, la vaccinare!”

| 16 iun, 19:02

Ministrul Transporturilor, Cătălin Drulă, anunţă în versuri deschiderea unui centru de vaccinare în Gara de Nord: ”Hai cu mic, cu mare/ În gară, la vaccinare”. Ministrul afirmă că este la îndemâna oricui să facă acest pas: ”Simplu, comod, în drum către orice destinaţie, o singură doză cu vaccinul Johnson & Johnson”.

 

”Hai cu mic, cu mare,
În gară, la vaccinare.
OK, recunosc. Nu mă pricep la poezii şi nici mici nu sunt la noul cabinet de vaccinare împotriva COVID-19, care s-a deschis în această dimineaţă în Gara de Nord. Dar un lucru e cert: o vacanţă la mare, de pildă, merge de minune cu un vaccin. Simplu, comod, în drum către orice destinaţie, o singură doză cu vaccinul Johnson & Johnson”, a scris, miercuri, pe Facebook, Cătălin Drulă.
Acesta a anunţat că primii oameni s-au vaccinat la mai puţin de două ore de la deschidere.
”Le mulţumesc lor şi tuturor celor care se vaccinează pentru ca toată ţara să revină cât mai repede la normalitate. Nu uitaţi, şi pe aeroportul Henri Coandă funcţionează în continuare cabinetul de vaccinare. De la deschidere, 710 persoane s-au imunizat”, a mai scris Drulă.
Până marţ seară s-au vaccinat 4.580.633 persoane.

 

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ