Cătălin Predoiu cere demisia lui Ponta pentru ce se întâmplă la Complexul Energetic Oltenia

| 23 oct, 2014

Prim-vicepreşedintele PDL, Cătălin Predoiu, a cerut, joi seara, la Rovinari, demisia premierului Victor Ponta, acuzându-l de situaţia dezastruoasă în care se află Complexul Energetic Oltenia.

Predoiu a catalogat Partidul Social Democrat ca fiind o 'şandrama' în contextul afirmaţiilor premierului Victor Ponta care, în timpul vizitei la Cariera Roşia din cadrul Termocentralei Rovinari, a declarat că unitatea energetică s-ar fi prăbuşit fără ajutorul său, numind-o 'şandrama'. Totodată, Predoiu a cerut şi demiterea managerului general al CEO, Laurenţiu Ciurel. 

'Premierul Victor Ponta a calificat Rovinari-ul (Termocentrala Rovinari - n.r.) ca fiind o şandrama şi vreau să îi spun de aici, de la Rovinari, alături de colegii mei, că şandrama este partidul domniei sale. Şandrama este PSD şi domnule Ponta, şandramaua se prăbuşeşte pe dumneata. Rovinari-ul va rămâne în picioare. Aici, la Rovinari, PSD-ul şi oamenii săi, puşi de domnul Ponta pe pile politice, construiesc bolşevism. Lipsă de compentenţă în conducerea companiei, favoritisme, dezbinarea oamenilor, urmărirea liderilor de sindicat, încălcarea drepturilor sindicale. (...) Mineritul românesc nu o să dispară, el este un domeniu strategic de interes naţional şi vom intenţiona să punem în aplicare politici care să dezvolte mineritul. Cer demisia premierului Ponta numai pentru ce face aici la Rovinari (...) Cer demisia sau demiterea lui Ciurel, un astfel de om nu are ce căută să conducă nici o bicicletă, darămite o perlă cum ar trebui să fie Rovinari-ul. Alte state au acordat atenţie şi respect mineritului, Polonia, Germania, şi industria mineritului e stâlp în industria naţională, aşa va fi şi în România. Domnul Ponta nu va trece peste Rovinari, o să trecem noi peste domnul Ponta, acesta e mesajul meu pentru dânsul', a spus Cătălin Predoiu. 

Liderul democrat-liberal a mai adăugat că situaţia economică a CEO se poate redresa dacă la conducere va fi numit un manager care cunoaşte bine domeniul energetic şi care va trebui să coopteze sindicatele.

'(...) Dacă înlăturăm corupţia şi pomenile electorale şi punem un om care se pricepe la ce e aici şi cooptează sindicatele şi generează un efort de muncă serioasă, atunci se rezolvă lucrurile', a conchis Predoiu. 

În context, prim-vicepreşedintele PDL, Andreea Paul, a declarat că nu este exclus ca în viitor CEO să intre procedură de insolvenţă. 

'Investiţiile sunt zero, salariile, cheltuielile cu personalul scad, se dau oameni afară, numărul de personal scade de la an la an, nu este exclus ca acest consum în exces de PSD în CEO să ducă la insolvenţă', a mai afirmat Andreea Paul.

Cătălin Predoiu, Andreea Paul, Varujan Vosganian şi Lucian Bode au participat joi, la Rovinari, la dezbaterea Energia pe cărbune - vitală în strategia energetică naţională.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

1 Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
24 oct, 2014
A.Stefanescu
Contracomentariu...
Se si vede onorabilul prim ministru...Daca ajunge distinsul ioh-ANNUS presedinte(fereasca Bunul Dumnezeu) nu te pune pe tine ci acolitii,clientii...: base-mutica-hormonica si multi alti indatorati...

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ