Câţi oameni au murit în decembrie 1989? Ultimele cifre

| 29 mai, 2014

În evenimentele din decembrie 1989 au murit 1.166 de persoane, potrivit rezultatelor cercetărilor Institutului Revoluţiei Române din Decembrie 1989 (IRRD) comunicate, joi, în cadrul unei conferinţe publice.

La evenimentul 'Statistica victimelor Revoluţiei Române - Adevăruri şi interpretări noi privind victimele Revoluţiei Române din decembrie 1989' au participat Alexandru Grigoriu şi Constantin Corneanu, cercetători IRRD, şi Ion Calafeteanu, director general adjunct al institutului. 

Potrivit acestora, victimele din timpul Revoluţiei nu au apărut doar ca urmare a represiunii regimului comunist. Acestei cauze i se alătură şi 'nedeplin elucidatul fenomen terorist'. 

De asemenea, un număr foarte mare de victime a apărut şi pe fondul unei lipse de profesionalism a unora dintre cei care gestionau acest context. 

Alexandru Grigoriu a spus că pentru cei care studiază ce s-a întâmplat în acea perioadă este uneori greu să gestioneze victimele în funcţie de coordonatele geografice. 

El a explicat că au existat victime care au fost înregistrate nu în localitatea în care au fost împuşcate, ci în oraşul în care au fost duse la spital, în timpul evenimentelor. 

Cercetătorul a precizat totodată că au existat greşeli de scriere a numelor din partea celor care au gestionat situaţia. 

Potrivit statisticilor IRRD, intervalul 17-22 decembrie 1989 s-au înregistrat 271 de martiri, 22-25 decembrie - 715, după 25 decembrie au fost înregistrate 113 victime, iar fără dată exactă au fost înregistrate alte 67. Astfel, în total, Revoluţia din 1989 a avut în total 1.166 de victime în oraşele declarate martir: Alba Iulia, Arad, Braşov, Brăila, Bucureşti, Buzău, Caransebeş, Cluj-Napoca, Constanţa, Craiova, Cugir, Hunedoara, Lugoj, Reşiţa, Sibiu, Târgovişte, Târgu Mureş, Timişoara.

loading...

Ştirile orei

1 Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
07 sep, 2014
demy
minciuni.
1.166?Minciuni.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ