CCR despre statutul aleşilor: Condamnarea în sine este cea care determină pierderea integrităţii

| 06 iul, 14:54

Judecătorii CCR consideră, în decizia privind neconstituţionalitatea legii referitoare la statutul aleşilor locali, că aceştia nu mai au legitimitatea de a-şi continua activitatea după o condamnare definitivă, care determină pierderea integrităţii - element fundamental al mandatului electiv.

"Condamnarea în sine este cea care determină pierderea integrităţii, element fundamental al mandatului electiv fără de care persoana care ocupă respectiva demnitate publică nu mai are legitimitatea de a-şi continua activitatea. Modalitatea de executare a pedepsei aplicate de către instanţa judecătorească nu este decât un mijloc de individualizare a executării pedepsei", subliniază judecătorii CCR,. 

Curtea a reţinut că excluderea de sub incidenţa legii, deci de la sancţiunea încetării de drept a mandatului a persoanelor pentru care executarea pedepsei penale a fost suspendată, echivalează cu un privilegiu creat acestora, împrejurare care este de natură să nesocotească prevederile Constituţiei privind egalitatea în faţa legii. 

"În ceea ce priveşte modificarea referitoare la încetarea de drept a mandatelor de primar şi de preşedinte al consiliului judeţean, în caz de condamnare, prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă, pentru infracţiunile de corupţie prevăzute la art. 289 (luarea de mită) şi art. 290 (darea de mită) din Legea nr. 286/2009 privind Codul penal, independent de modalitatea de executare a pedepsei principale, Curtea a reţinut că aceasta încalcă prevederile art.16 din Constituţie", se arată în comunicat. 

Judecătorii consideră că norma ar genera discriminări între persoane aflate în situaţii juridice identice, respectiv care deţin calitatea de primar sau preşedinte de consiliu judeţean, întrucât referirea exclusivă la art. 289-290 din Codul penal, cu înlăturarea celorlalte infracţiuni de corupţie şi de serviciu prevăzute de legea penală, nu are nicio justificare obiectivă şi rezonabilă. 

"În concluzie, Curtea a constatat că legea modificatoare deturnează în mod nepermis scopul legii modificate, acela de a garanta integritatea, cinstea şi răspunderea aleşilor locali, conform principiilor fundamentale ale statului de drept, prin intervenţia sa, legiuitorul lipsind de efecte juridice unul dintre instrumentele principale prin care se asigură îndeplinirea acestui scop - hotărârea judecătorească de condamnare a persoanei care a săvârşit o faptă incriminată de legea penală şi care o face incompatibilă cu continuarea activităţii de reprezentant al comunităţii", precizează CCR. 

Curtea mai arată că, prin însăşi finalitatea urmărită, Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 393/2004 privind statutul aleşilor locali încalcă prevederile constituţionale cuprinse în art. 1 alin. (3) şi (5) referitoare la statul de drept, supremaţia Constituţiei şi respectarea obligatorie a legilor, precum şi prevederile art. 16 care consacră principiul egalităţii în drepturi a cetăţenilor. 

Decizia este definitivă şi general obligatorie şi se comunică preşedintelui României, preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi prim-ministrului.

loading...

Ştirile orei

STIRIDESPORT.RO
h
Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ