CCR obligă statul să recalculeze zeci de mii de pensii

| 17 sep, 2014

Curtea Constituţională a decis recalcularea tuturor pensiilor ce le revin persoanelor care s-au pensionat în perioada ianuarie - noiembrie 2013, după ce a stabilit că legiuitorul a aplicat în mod eronat o decizie anterioară a curţii.


Curtea Constituţională a decis că Parlamentul nu a respectat o decizie anterioară a CCR referitoare la aplicarea indicelui de corecţie pentru persoanele pensionate în perioada 2011-2013. CCR a arătat că aplicarea corecţiei trebuia făcută având ca termen de referinţă 1 ianuarie 2013, şi nu noiembrie 2013 când a fost publicată în Monitorul Oficial decizia iniţială a Curţii.

Adică, în noiembrie 2013 a existat o decizie a CCR care a stabilit că dreptul pensionarilor la mărirea pensiei se acordă de la 1 ianuarie 2013. Legiuitorul însă a stabilit să aplice această măsură din momentul în care judecătorii constituţionali au dispus-o, respectiv din noiembrie, şi nu din ianuarie 2013, aşa cum dispusese Curtea Constituţională.

Astfel, drepturile băneşti vor trebui recalculate şi transmise persoanelor care s-au pensionat între 1 ianuarie 2013 şi 7 noiembrie 2013, momentul în care s-a publicat decizia în Monitorul Oficial.

Judecătorii constituţionali s-au pronunţat asupra excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art.IV din OUG nr.1/2013 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice (dispoziţii introduse prin art.IV pct.2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.113/2013 privind unele măsuri bugetare şi pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 99/2006 privind instituţiile de credit şi adecvarea capitalului), potrivit cărora "Drepturile de pensie, rezultate în urma aplicării indicilor de corecţie prevăzuţi la alin. (1), se cuvin începând cu data de 7 noiembrie 2013".


Alin.(1) al art.IV se referă la ipoteza persoanelor ale căror drepturi de pensie s-au deschis în perioada 1 ianuarie 2011 - 22 ianuarie 2013.

În urma deliberărilor, Curtea Constituţională, cu unanimitate de voturi, a admis, în parte, excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că dispoziţiile art.IV alin.(3) din OUG nr.1/2013 sunt neconstituţionale, întrucât, adoptând aceste norme, legiuitorul nu a respectat considerentele deciziei Curţii Constituţionale nr.437 din 29 octombrie 2013, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.685 din 7 noiembrie 2013, decizie general obligatorie, prin care a constatat că persoanele ale căror drepturi de pensie s-au deschis în perioada 1 ianuarie 2011 - 22 ianuarie 2013 beneficiază de aplicarea indicelui de corecţie reglementat de art.170 din Legea nr. 263/2010 începând cu data de 1 ianuarie 2013.


loading...

Ştirile orei

STIRIDESPORT.RO

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ