Ce spune profesorul Alexandru Rafila despre ideea testării periodice a profesorilor

| 26 aug, 11:03

Așa cum părinții sunt sfătuiți să nu-și lase copii în colectivitate, dacă au cel mai mic semn de răceală, și pentru cadrele didactice este valabilă aceeași recomandare: când apar simptome, să se prezinte la medic și să-și facă un test de COVID, a declarat profesorul Alexandru Rafila la Digi24.

El spune că ar fi o idee bună ca profesorii să aibă prioritate la testare, dar recunoaște că o testare în masă, periodică, a cadrelor didactice este imposibilă în România.

Întrebat dacă ar fi necesară o testare periodică a cadrelor didactice, reprezentantul României la OMS a spus că „trebuie să fim realiști” în ceea ce privește posibilitatea tehnică de a realiza acest lucru și a reamintit că a existat o discuție similară și în ceea ce privește personalul medical.
„Sigur, sunt unele unități sanitare care reușesc să-și testeze personalul medical periodic. Cadrele didactice ar fi mai greu de testat, pentru că școli avem răspândite absolut peste tot în țară, sunt, cred, vreo 7.000 de școli în România, or, din punct de vedere logistic, este un efort extrem de mare ca să poți să faci periodic recoltări, pentru că discuți de sute de mii de persoane care sunt implicate în activitatea didactică. O dată poți s-o faci, de două ori poți să faci, dar să faci periodic acest tip de determinare este puțin mai dificil”, a declarat profesorul Alexandru Rafila la Digi24.
„Sigur că și cadrele didactice ar trebui să aibă foarte mare grijă și așa cum sfătuim părinții să nu-și lase copii în colectivitate, dacă au cea mai mică răceală, și pentru cadrele didactice este aceeași recomandare: la cel mai mic semn de răceală, când apar simptome, să se prezinte la medic și să-și facă un test”, a spus Alexandru Radică.
În schimb, președintele Societății Române de Microbiologie crede că ar fi o idee foarte bună să existe „un soi de prioritizare a testării” pentru cadrele didactice care au orice fel de simptom ce ar putea să sugereze infecția cu noul coronavirus. „Acest lucru ar fi în beneficiul limitării transmiterii în școli”, a punctat profesorul Alexandru Rafila.

 

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ