Ce spune Rafila despre testarea PCR a persoanelor care călătoresc în spaţiul UE, propusă de Arafat în şedinţa de Guvern

| 03 dec, 18:22

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila a declarat, vineri, că în şedinţa de Guvern s-a discutat despre propunerea Centrului European de Control al Bolilor, care recomandă testarea tuturor persoanelor care călătoresc în spaţiul Uniunii Europene cu un test PCR, încât să reducă riscul de transmitere a acestei noi tulpini OMICRON, el arătând că nu a existat niciun conflict cu Raed Arafat şi că trebuie văzut dacă o astfel de măsură poate fi aplicată.

 

Alexandru Rafila a anunţat că în cursul săptămânii viitoare, Guvernul va veni cu o serie de măsuri care să fie adaptate situaţiei epidemiologice.
Alexandru Rafila a mai explicat că s-a discutat despre a lua măsuri, în consonanţă cu ce se întâmplă în spaţiul UE, ca să putem limita sau întârzia noua tulpină Omnicron. ”Mai devreme sau mai târziu, ea va începe să circule şi în România, aşa cum se întâmplă şi în celelalte ţări ale UE”, a adăugat el.
Rafila a arătat că poziţia sa a fost să se găsească o soluţie care să fie aplicabilă şi dacă există ţări din care riscul de transmitere e mai mare, să găsim o soluşie, pentru alte categorii de ţări, alte soluţii, el afirmând că sunt discuţii cu Institutul Naţional de Sănătate Publică, pentru a veni cu o soluţie care să fie şi aplicată.
”Degeaba luăm soluţii care nu pot fi aplicate, avem câteodată acest entuziasm, propunem soluţii şi când trecem la partea cu aplicarea vedem că este mai dificil”, a spus el.
Alexandru Rafila a anunţat că în cursul săptămânii viitoare, Guvernul va veni cu o serie de măsuri care să fie adaptate situaţiei epidemiologice, el precizând că este vorba despre un document care să ateste că o persoană a fost testată într-un interval de 48 de ore, înainte de intrarea în România.
”Trebuie să vedem căror categorii de persoane şi din ce ţări vin aceste persoane”, a spus el.
Întrebat dacă vor fi testate şi persoanele vaccinate, Rafila a spus că nu ştie, dar este o preocupare şi în privinţa persoanelor vaccinate, pentru că ”nu se cunoaşte faptul legat de capacitatea neutralizantă a anticorpilor rezultaţi în urma vaccinului sau a bolii”, existând deja indicii că ”şi persoane vaccinate se pot îmbolnăvi”.

 

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ