Cel mai SCUMP oraş din lume. Cu salariul din România nu poţi nici să treci strada

| 04 mar, 2014

Singapore a urcat cinci pozitii in topul celor mai scumpe orase ale lumii, ajungand astfel pe locul intai, ca urmare a intaririi monedei si a preturilor in continua crestere, arata un raport al Economist Intelligence Unit (EIU).

Orasul-stat Singapore a devansat, astfel, Parisul, Oslo, Zurich si Sydney, in timp ce Tokyo, plasat pana acum pe prima pozitie, a cazut pana pe pozitia a sasea in clasament, ca urmare a prabusirii yenului, arata raportul citat de Incont.ro.

Raportul pe care EIU il realizeaza de doua ori pe an compara preturile produselor si serviciilor cum ar fi mancare, haine, transport sau costurile educatiei din 131 de orase, folosind New Yorkul ca punct de referinta.

Singapore, un oras mai mic decat New Yorkul, a inregistrat un record in ceea ce priveste cresterile de preturi la locuinte, pe fondul cresterii numarului bogatilor si a fluxului de straini care se stabilesc in zona.

Expansiunea industriei de private banking de pe insula si prezenta birourilor regionale ale marilor companii ale lumii care au adus cu ele talente de top si executivi seniori, au dus la o explozie a castigurilor, potrivit unui consultant in resurse umane de la Towers Watson & Co.

Dolarul singaporez s-a intarit cu mai mult de 35% in ultimii 10 ani, in timp ce inflatia anuala s-a situat undeva in jurul valorii de 2,8%, comparativ cu 1%, in deceniul anterior, potrivit datelor citate de Bloomberg. Natiunea din sud-estul Asiei a devenit a cincea cea mai scumpa zona pentru expati, in 2014, potrivit unui studiu Mercer.

Costurile cu transportul in Singapore sunt de aproape trei ori mai mari ca cele din New York, iar hainele sunt mai scumpe ca brandurile de lux europene.

Cei care vor sa-si cumpere o masina in Singapore platesc pentru accize si inregistrare de doua ori mai mult decat valoarea de piata a autovehiculului. Este nevoie, de asemenea, sa liciteze pentru permisul de conducere, in conditiile in care numarul acestora este limitat de Guvern, in incercarea de a reduce poluarea si aglomeratia din trafic.

"Comparativ cu alte tari, preturile masinilor sunt la niveluri astronomice. Piata muncii este greu accesibila si in continua transformare si credem ca inflatia va fi cea mai mare preocupare in urmatorii doi ani", spune Michael Wan, economist la Credit Suisse, filiala locala.

loading...

Ştirile orei

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ