Celebrul tenor Placido Domingo a fost spitalizat

| 10 iul, 2013

Tenorul spaniol Placido Domingo a fost spitalizat din cauza unui embolism pulmonar - cheag de sânge format în plămâni -, luni, la Madrid, a anunţat, marţi, purtătorul său de cuvânt, care a mai spus că artistul se simte bine, informează Reuters.

Tenorul şi dirijorul Placido Domingo, în vârstă de 72 de ani, a fost internat într-un spital din oraşul său natal, Madrid, iar medicii se aşteaptă ca artistul să-şi revină în trei-patru săptămâni. "Se simte bine şi răspunde foarte bine la tratament", a spus purtătorul său de cuvânt, Nancy Seltzer.

Domingo, care este director general al Operei din Los Angeles, a fost nevoit să-şi anuleze cinci reprezentaţii ale operei "Il Postino", programate în a doua jumătate a lunii iulie la Teatrul Regal din Madrid, se arată într-un comunicat al instituţiei. Din cauza acestei spitalizări, Domingo nu va putea dirija nici un spectacol programat pe 21 iulie, în Plaza Major din Madrid.

Placido Domingo este un tenor spaniol renumit pe plan mondial pentru forţa şi versatilitatea vocii sale puternice, capabilă să stăpânească toate notele şi tonurile registrului dramatic. De la debutul său, în rolul Alfredo din opera "La Traviata" de Giuseppe Verdi, în anul 1959, Placido Domingo a avut peste 130 de roluri, devenind astfel tenorul care a interpretat cele mai multe partituri din lume.

În noiembrie anul trecut, Placido Domingo a fost numit ambasador al bunăvoinţei pentru Organizaţia Naţiunilor Unite (ONU).

Placido Domingo a câştigat primul său premiu Grammy în 1971 şi ulterior a mai fost recompensat cu opt astfel de trofee, precum şi cu trei Latin Grammy. În 2002, el a primit titlul de Cavaler al Ordinului Imperiului Britanic. Este deţinător a numeroase alte trofee şi distincţii, printre care titlul de Comandor al Legiunii de onoare, acordat în Franţa, premiul Prinţul Asturiei pentru arte (Spania), Medalia Libertăţii (SUA).

Tag-uri: Placido Domingo
loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ