CFR: Neregulile semnalate privind dispariţia de vagoane fac deja obiectul unor dosare în instanţă

| 09 ian, 2014

CFR SA a anunţat, joi, că neregulile semnalate în raportul Corpului de Control al MT cu privire la dispariţia unor vagoane din parcul centralizat al companiei fac obiectul unor dosare aflate deja pe rolul instanţelor, fiind deficienţe înregistrate de companie în perioada 2003-2004.

"CNCF CFR SA a înaintat încă din anul 2012 sesizări organelor abilitate de control şi a deschis procese pentru neregulile semnalate în situaţia electronică a parcului centralizat de vagoane, speţe care se află în faza de recurs sau în anchetă. Reamintim faptul că verificarea evidenţei electronice a parcului centralizat de material rulant al CNCF CFR SA se face prin inventarieri anuale, în baza unei dispoziţii comune semnată de societăţi desprinse din fosta SNCFR (respectiv SNTFM CFR Marfă SA, CNCF CFR SA şi SAAF SA), întrucât vagoanele sunt puse în circulaţie pe întreaga reţea de cale ferată, ele nefiind mijloace fixe staţionare permanent şi/sau înregistrate în gestiunea unei persoane, majoritatea fiind identificate şi inventariate anual în locaţii diferite", se arată într-un comunicat al administratorului reţelei feroviare publice.

În urma unei acţiuni proprii de inventariere a parcului centralizat de material rulant, efectuată de reprezentanţii CFR SA în anul 2012, a rezultat că peste 900 de vagoane sunt deja în litigiu, precizează compania.

"Este vorba despre vagoanele care nu au fost preluate cu procese verbale de către CFR SA, încă din anii 2003/2004, data emiterii Ordinelor MTCT, deoarece nu au fost găsite pe teren, dar introduse eronat în sistemul electronic al parcului centralizat de material rulant al companiei (în această speţă, compania are deja două acţiuni deschise pe rolul instanţelor, acţiuni aflate în faza de recurs); vagoane sustrase pentru care s-au transmis sesizări organelor de anchetă şi vagoane care nefiind fizic identificate pe teren nu au putut fi inventariate, urmând ca astfel de situaţii să fie actualizate în baza de date electronică", potrivit sursei citate.

Corpul de Control al Ministerului Tranporturilor a sesizat DNA şi Secţia Regională de Poliţie de Transporturi Bucureşti după un control la CFR SA, în urma căruia au fost constatate deficienţe de natură economică, administrativă sau organizatorică, precum şi indicii privind săvârşirea de infracţiuni.

CFR precizează că actuala conducere a companiei sprijină orice demers întreprins de organele abilitate şi va lua toate măsurile legale ce se impun pentru recuperarea prejudiciului şi pentru clarificarea şi soluţionarea procesului de inventariere a parcului centralizat de material rulant al companiei.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ