Cine este olimpicul de 14 ani care va reprezenta România la Olimpiada Internaţională de Informatică

| 14 mai, 2014

Brăileanul Alex Tatomir a obţinut medalia de argint la Olimpiada Naţională de Informatică de anul acesta şi a fost selectat, în urma barajelor, în lotul care este pregătit pentru Olimpiada Internaţională de Informatică. Înainte de Olimpiadă, el va participa la Balcaniada de Informatică de anul acesta.

 

Alex este elev în clasa a VIII-a la Colegiul 'Nicolae Bălcescu' din Brăila şi a fost pregătit de profesorul Cristian Toncea. El a reuşit să se claseze, în urma testelor, între primii patru dintre cei opt membrii ai lotului, pe locul al treilea.

În ceea ce priveşte gradul de dificultate al subiectelor de la probele de baraj, Alex a spus că acestea au fost o provocare pentru el şi că i-ar plăcea să mai lucreze la astfel de probleme.

'Nu pot spune că au fost subiecte uşoare, dar nici că au avut o dificultate sporită pentru mine. Mi-ar plăcea să mai lucrez astfel de probleme, gândite şi calculate, astfel încât să-ţi testeze capacităţile mintale şi să te supună unei gândiri îndelungi care, în final, duce la un rezultat interesant şi, totodată, uşor', a explicat Alex.

Alex, care va împlini 15 ani în luna august şi participarea la Balcaniadă îl va obliga să susţină proba de admitere la liceu în sesiunea specială. El a povestat că a început informatica în vacanţa de vară de dinaintea clasei a VII-a, 'din pură plăcere şi dorinţă'.

'Anul acesta, după o pregătire continuă şi destul de complicată, am reuşit să obţin rezultate îmbucurătoare la ambele olimpiade naţionale la care m-am calificat, respectiv Informatica şi Matematica, unde am obţinut medalia de argint. Cea de Informatică a reprezentat apogeul. Astfel, am ajuns în lotul naţional de informatică al României în urma mai multor baraje. Chiar mâine voi pleca la Vaslui, unde se va desfăşura a doua tabără de pregătire', a declarat Alex Tatomir.

El a mai spus că şi-a dorit de mult timp să facă performanţă şi să ajungă printre primii din ţară la informatică.

'Acesta a fost, este şi va fi în continuare visul meu. Voi încerca să reprezint cât mai bine România la concursul internaţional şi să mă perfecţionez continuu. Încerc să nu scad niciodată', a evidenţiat Alex.

Echipa care a reprezentat Brăila, anul acesta, la Olimpiada Naţională de Informatică a reuşit un rezultat foarte bun, din 13 elevi participanţi, nouă întorcându-se cu medalii de aur, argint şi bronz.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ