Ciolacu: ”Dreapta vrea să pună România la congelator! Să îngheţe tot! Să nu mai mişte nimic!”

| 27 ian, 17:36

Marcel Ciolacu a anunţat că PSD va prezenta bugetul alternativ şi soluţiile identificate pentru gestionarea eficientă a crizei sanitare, pentru creşterea nivelului de trai şi pentru repornirea economiei.

 

Liderul social-democraţilor a adăugat că dreapta vrea ssă pună România la congelator şi să îngheţe tot, de aceea profesorii, medicii, poliţiştii şi pensionarii au început să protesteze în stradă împotriva austerităţii reprezentante de Guvernul Cîţu.
„Dreapta vrea să pună România la congelator! Să îngheţe tot! Să nu mai mişte nimic! Profesorii, medicii, poliţiştii, pensionarii – toţi protestează în stradă de la începutul anului împotriva austerităţii reprezentate de Cîţu şi coaliţia de dreapta care îl susţine. Cu cât oamenii îşi strigă mai tare păsurile şi se împotrivesc îngheţării veniturilor fix în mijlocul iernii şi al pandemiei, cu atât se fac mai tare guvernanţii că nu îi aud!
PSD este însă alături de români şi le vom arăta adevărul! Astăzi, de la ora 18.00, vom prezenta public proiectul alternativ de buget pe care l-am construit, în centrul căruia am pus viaţa românilor. Vom arăta soluţiile identificate de PSD pentru gestionarea eficientă a crizei sanitare, pentru creşterea nivelului de trai şi pentru repornirea economiei! Istericalele şi bâlbele lui Cîţu, Cioloş, Orban sau Barna nu ţin loc de argumente la soluţiile clare şi ferme ale PSD. Ne fac populişti?! Perfect.
Da, suntem la fel de populişti când propunem miliarde pentru susţinerea programului “Fabricat în România” cum este şi preşedintele Biden care tocmai a anunţat un demers similar – «Buy American!»
Da, suntem la fel de populişti când vrem stimulente pentru familiile cu mai mulţi copii şi un sistem de deduceri de impozite până la pragul de 6.000 de lei lunar ca şi administraţia Biden care oferă părinţilor stimulente de 3.000 de dolari anual pentru copiii lor!”, a scris Marcel Ciolacu miercuri pe Facebook.

 

loading...

Ştirile orei

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ