Cîţu: ”Atât timp cât menţinem pensiile speciale pentru anumite categorii şi alţii se vor simţi îndreptăţiţi!”

| 07 ian, 23:09

Trebuie să înţelegem cu toţii că atât timp cât menţinem pensiile speciale pentru anumite categorii, vor apărea şi alte categorii care se vor simţi îndreptăţite să aibă ceva special, a declarat, marţi seară, la Realitatea Plus, ministrul Finanţelor Publice, Florin Cîţu.

 

"Pensiile speciale se amână cu un an şi nu ar trebui să fie mare supărare. Codul administrativ este atacat la Curtea Constituţională şi, în acelaşi timp, nu există nici normele de aplicare. Nu poate nimeni să beneficieze de aceste pensii până nu apar aceste norme, până nu se clarifică Codul administrativ. Este doar a amânare, nu se suspendă dreptul la pensie, dar din 2021. Vom vedea ce va spune şi Curtea Constituţională şi apoi vom lua o decizie în consecinţă. În Parlament există un proiect de lege, pe care eu l-am iniţiat, privind eliminarea pensiilor speciale, indemnizaţiilor de serviciu, pensii care nu se bazează pe contributivitate şi scoatem de acolo doar militarii. Ştiu foarte bine discuţiile şi despre judecători şi despre alte categorii. Există acest drept pentru a avea o pensie care nu este legată de contributivitate, dar calculul acestei pensii este în atribuţiile Guvernului. Asta nu înseamnă că trebuie să fie acele pensii de zeci de mii de lei, mai mari decât un salariu. Înţeleg că există categorii care prin tratate internaţionale au acest drept de a avea o pensie care nu este legată de contributivitate, dar asta nu înseamnă că trebuie să fie pensii nesimţite. Deci, trebuie să le decuplăm pe cele două", a spus Cîţu, potrivit Agerpres.
Acesta a menţionat că o decizie legată de pensiile speciale se va lua în acest an şi că nu trebuie să existe două Românii.
"Trebuie să înţelegem cu toţii că atât timp cât menţinem pensiile speciale pentru anumite categorii, vor apărea şi alte categorii care vor cere pensii speciale. Fiecare categorie se simte îndreptăţită să aibă ceva special. O decizie legată de pensiile speciale se va lua în acest an, este un moment bun. Trebuie să curăţăm România de astfel de reglementări. Eu cred că primarii liberali sunt liberali şi înţeleg foarte bine cum funcţionează finanţele ţării, ce înseamnă să munceşti pentru bani şi să primeşti ceea ce ai muncit, adică o pensie bazată pe contributivitate. Cred că primarii liberali se uită mai mult la ceea ce poate să facă pentru comunităţi, decât la ce o să primească la pensie. Noi susţinem principiul contributivităţii, pentru că nu există două Românii, două tipuri de români, unii mai speciali decât ceilalţi. Sistemul de pensii de astăzi este ca un Caritas - atât timp cât ai oameni să contribuie este ok, dar având în vedere evoluţia demografică din România, cei care sunt născuţi ca mine, în anii '70, nu vom mai avea cine să ne plătească pensia. Trebuie să luăm o decizie foarte rapid de reformă a sistemului de pensii. Nu se întâmplă peste noapte să faci o reformă, durează cam 10-15 ani, poate chiar 20 de ani să reaşezăm situaţia. Dacă noi tot tărăgănăm şi aşteptăm să ne vină soluţia de undeva din afară, nu o să vină şi o să ne trezim cu această problemă peste câţiva ani. Pentru toţi cei care au cotizat toţi aceşti ani, nu vor mai fi bani de pensii", a afirmat ministrul Finanţelor Publice.

 

Tag-uri: Citu, pensii
loading...

Ştirile orei

STIRIDESPORT.RO
h
Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ