Cîţu: Guvernul a stabilit majorarea alocaţiei de stat pentru copii începând din anul 2022

| 24 iun, 20:23

 

Premierul Florin Cîţu a afirmat că Guvernul a stabilit majorarea alocaţiei de stat pentru copii începând din anul 2022 şi indexarea cu rata medie a inflaţiei începând din anul 2023.

 

 

 

Guvernul şi-a asumat să susţină creşterea etapizată a alocaţiilor, cu 20%, iar în şedinţa de astăzi a decis noi cuantumuri din ianuarie 2022”, a transmis, joi, MInisterul MUncii.
Potrivit sursei citate, noile cuantumuri sunt:
486  lei pentru copiii cu vârsta de până la 2 ani sau de până la 3 ani, în cazul copilului cu handicap (de la 427 lei în prezent);
243  lei pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 2 ani şi 18 ani, precum şi pentru tinerii peste 18 ani care urmează cursurile liceale sau profesionale (de la 214 lei în prezent);
486 lei pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 3 ani şi 18 ani, în cazul copilului cu handicap (de la 427 de lei în prezent)
”Amintim că la data intrării în vigoare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 123/2020, alocaţia era 156 lei pentru copiii cu vârsta între 2 şi 18 ani şi 311 lei pentru copiii cu vârsta de până la 2 ani şi copii cu handicap. Ulterior, prin majorarea de la 1 august 2020, alocaţiile au crescut la 185 lei pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 2 ani şi 18 ani şi 369 lei pentru copiii cu vârsta de până la 2 ani şi copiii cu handicap. Iar de la 1 ianuarie 2021, Guvernul a majorat din nou alocaţiile, la 214 lei, pentru copiii între 2 şi 18 ani şi 427 de lei pentru copiii până în 2 ani şi copiii cu handicap”, a transmis Ministerul Muncii.
Ministrul Raluca Turcan a afirmat că, ”dincolo de declaraţiile populiste, cifrele vorbesc cel mai bine”.
”Acestea sunt cifrele. Regret că în Parlament s-a ratat susţinerea fermă a unor angajamente din programul de guvernare şi agenda guvernamentală. Ştiu că se discută despre responsabilitate politică şi despre responsabilitate instituţională şi trebuie ca românii să înţeleagă un lucru: guvernul îşi respectă angajamentele, iar creşterile succesive ale alocaţiilor o dovedesc. Însă venim după o criză economică şi de sănătate majoră, pe care nu am depăşit-o încă complet. Am obţinut cu efortul tuturor românilor o creştere economică bună, pe două trimestre la rând. Avem angajat un program de investiţii ca să consolidăm această creştere. Este nevoie de responsabilitate să facem toate aceste lucruri. Şi este nevoie ca politicienii să înţeleagă asta şi să lase o parte demagogia şi promisiunile nefondate, pentru că nu duc nicăieri”, a declarat ministrul Muncii şi Protecţiei Sociale, Raluca Turcan.
Proiectul de ordonanţă de urgenţă aprobat de Guvern mai prevede că, începând din anul 2023, cuantumul alocaţiei de stat pentru copii se indexează anual, din oficiu, cu rata medie a inflaţiei. Rata medie anuală a inflaţiei este indicatorul definitiv cunoscut în anul curent pentru anul calendaristic anterior, comunicat de Institutul Naţional de Statistică.
”Guvernul a stabilit majorarea alocaţiei de stat pentru copii începând din anul 2022 şi indexarea cu rata medie a inflaţiei începând din anul 2023. Cuantumul alocaţiei de stat pentru copii începând din luna ianuarie 2022, 486 de lei pentru copiii cu vârsta până la 2 ani sau de până la 3 ani în cazul copilului cu handicap, 243 de lei pentru copiii cu vârste cuprinse între 2 ani şi 18 ani, precum şi pentru tinerii peste 18 ani care urmează cursurile liceale sau profesionale, 486 de lei pentru copiii cu vârste cuprinse între 3 ani şi 18 ani în cazul copilului cu handicap. Alocaţia de stat pentru copii se cumulează cu indemnizaţia lunară, stimulentul lunar sau stimulentul de inserţie”, a explicat Florin Cîţu, la finalul şedinţei de joi a Executivului.

 

Tag-uri: Guvern, parlament, program
loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ