Ciucă: Acordul de Parteneriat al României cu UE, pentru perioada 2021-2027, înseamnă capacitatea de a finanţa proiecte vitale

| 05 oct, 19:35

Premierul Nicolae Ciucă a declarat că noul Acord de Parteneriat 2021-2027 dintre România şi Comisia Europeană semnat, miercuri la Alba Iulia, „înseamnă pentru România capacitatea de a finanţa proiecte vitale de dezvoltare în valoare totală de 45,1 miliarde de euro, din care 31,5 miliarde de euro alocare de la bugetul Uniunii Europene şi 13,6 miliarde de euro alocare de la bugetul naţional”.

 

„În numele Guvernului României şi al cetăţenilor români vă urez bun-venit la Alba-Iulia, simbol al unităţii românilor, dar şi dovadă vie a succesului utilizării banilor europeni. Suntem recunoscători pentru cooperarea solidă între Comisia Europeană şi autorităţile naţionale în procesul de planificare strategică şi programare a fondurilor europene pentru perioada 2021-2027. În aceste vremuri incerte, răspunsul nostru la aceste crize trebuie să fie dat prin solidaritate şi investiţii orientate spre viitor. Acordul de Parteneriat al României cu Uniunea Europeană pentru perioada 2021-2027, pe care îl semnăm astăzi, reprezintă un pas important pentru dezvoltarea unor proiecte care corespund noilor obiective ale politicilor europene, dar şi provocărilor curente cu care ne confruntăm pe scena economică, geopolitică şi socială. Politica de Coeziune reprezintă principalul instrument prin care se diminuează diferenţele de dezvoltare dintre regiunile noastre şi trebuie să rămână prioritară până când disparităţile de dezvoltare vor fi corectate”, a afirmat Nicolae Ciucă, miercuri, la ceremonia de semnare de la Alba Iulia a Acordului de Parteneriat 2021-2027 dintre România şi Comisia Europeană, la care a participat şi Elisa Ferreira, comisarul european pentru Coeziune şi Reforme.
Premierul a mai precizat că „acest nou Parteneriat cu Uniunea Europeană înseamnă pentru România capacitatea de a finanţa proiecte vitale de dezvoltare în valoare totală de 45,1 miliarde de euro, din care 31,5 miliarde de euro alocare de la bugetul Uniunii Europene şi 13,6 miliarde de euro alocare de la bugetul naţional”.
„Vom dezvolta proiecte de infrastructură de transport sau din domeniul sănătăţii, dezvoltare durabilă, dezvoltare inteligentă şi digitalizare, programe de educaţie, ocuparea forţei de muncă, incluziune şi demnitate socială. Toate acestea se reflectă în Programele Operaţionale, parte a Acordului de Parteneriat pe care îl semnăm astăzi. Este cea mai mare sumă de bani europeni pe care România o primeşte de la aderarea la Uniune într-o singură perioadă bugetară multianuală. Corelate cu alocarea a aproape 30 de miliarde de euro pe care o putem accesa prin  prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă, aceste noi oportunităţi de finanţare înseamnă pentru România o şansă în plus în direcţia dezvoltării. La nivelul Guvernului, suntem decişi să o abordăm cu maximum de responsabilitate şi transparenţă, din respect pentru cetăţeni, pentru banul public şi pentru viitorul ţării noastre”, a mai spus Ciucă.
El a adăugat că  România a planificat fondurile aferente Politicii de Coeziune în strânsă complementaritate cu resursele alocate prin Mecanismul de Redresare şi Rezilienţă şi prin celelalte instrumente europene, astfel încât toate resursele să conveargă către investiţii strategice, vizibile, cu impact major în economie şi societate şi cu rezultate sustenabile pe termen lung.
„Avem resursele necesare pentru a schimba România în bine. Avem şi experienţa perioadelor de programare anterioare, iar exemplele de succes trebuie urmate şi bunele practici, continuate. Este demonstrat, la nivel european şi este valabil şi pentru România că fiecare euro investit prin Politica de Coeziune aproape îşi triplează valoarea în economie. De aceea suntem decişi să ducem la bun sfârşit implementarea reformelor şi investiţiilor cheie pe care ni le-am propus pentru următorii ani, pentru a obţine o economie cu emisii reduse de carbon, interconectarea regiunilor ţării, sprijinirea mediului de afaceri, investiţii substanţiale în sănătate, în capitalul uman, dar şi sprijinirea persoanelor vulnerabile şi combaterea sărăciei. România a făcut paşi importanţi pe calea descentralizării, oferind  premisele ca regiunile noastre să-şi poată atinge potenţialul maxim de dezvoltare şi să devină competitive la nivel european, răspunzând nevoilor cetăţenilor la nivel local.  Apreciem susţinerea Comisiei în acest sens, ne bazăm pe aceeaşi susţinere şi în continuare şi vă mulţumesc cu această ocazie, doamnă Comisar Ferreira, şi tuturor partenerilor naţionali pentru excelenta colaborare pe parcursul negocierilor informale, cât şi în procesul de aprobare a Acordului de Parteneriat şi de negociere a Programelor. Îmi exprim încrederea că împreună vom construi şi vom asigura o nouă perioadă de programare de succes din perspectivă europeană, naţională şi regională în acelaşi timp”, a conchis prim-ministrul Ciucă.

 

Tag-uri:
loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ