Coca-Cola şi Pepsi, acuzate de evacuarea unor comunităţi sărace

| 02 oct, 2013

Terenuri cu o suprafaţă totală de mărimea Italiei au fost luate de la comunităţile indigene din întreaga lume de către furnizorii celor mai mari nume din industria alimentară şi a băuturilor, susţine un nou raport Oxfam, citat miercuri de publicaţia The Independent.

Coca-Cola şi PepsiCo se află printre companiile criticate de Oxfam pentru legăturile lor cu dispute teritoriale, în contextul în care organizaţia susţine că aproximativ 800 de afaceri importante privind terenurile, care au implicat investitori străini, s-au soldat cu achiziţionarea a 33 de milioane de hectare de către companii, la nivel global, începând cu anul 2000.
Potrivit raportului, comunităţi sărace, din Brazilia până în Cambodgia, îşi pierd casele pentru a face loc culturilor de trestie de zahăr profitabile, pentru a satisface apetitul din ce în ce mai mare pentru dulce al lumii bogate. În acest context, activiştii care luptă împotriva sărăciei cer principalelor multinaţionale la nivel mondial să depună mai multe eforturi pentru a opri evacuarea forţată a comunităţilor indigene din întreaga lume.

'Trebuie să fim siguri că mâncarea şi băutura pe care le consumăm nu îi lasă pe cei mai săraci şi mai vulnerabili (locuitori) din întreaga lume fără adăpost sau fără pământ. PepsiCo, Coca-Cola şi ABF sunt cei mai giganţi din industria zahărului şi ei trebuie să conducă eforturile pentru a ne garanta că nu rămânem cu un gust acru în gură', a declarat Sally Copley, directorul campaniilor Oxfam.

Oxfam susţine că apetitul tot mai mare pentru zahăr a trecut, în mare parte, neobservat printre factorii ce contribuie la achiziţiile de terenuri în ţările aflate în curs de dezvoltare. Acest lucru se întâmplă atunci când comunităţile locale, care se bazează pe terenuri, sunt evacuate fără consimţământul acestora şi fără compensări - adesea în mod violent - pentru a face loc plantaţiilor de trestie de zahăr.

Oxfam leagă disputele teritoriale de companii care furnizează zahăr pentru produsele Coca-Cola, inclusiv pentru Coca-Cola, Sprite, Fanta şi Dr.Pepper, dar şi pentru produsele Pepsi-Co, cum ar fi Pepsi-Cola şi Mountain Dew.

Spre exemplu, raportul Oxfam arată cum o comunitate de pescari din estuarul Sirinhaém din Brazilia se luptă pentru accesul la propriile terenuri, după ce a fost evacuată violent pentru a face loc unei fabrici de prelucrare a zahărului, care ar furniza zahăr către Pepsi şi Coca-Cola. 

Între timp, în sud-vestul Braziliei, activiştii din Mato Grosso do Sul se luptă împotriva ocupării terenurilor lor de către o plantaţie de trestie de zahăr care furnizează produsul către o fabrică deţinută de către Bunge.

Coca - Cola a admis că primeşte zahăr de la Bunge, dar explică că nu cumpară de la această fabrică în mod special.

Un purtător de cuvânt al Coc -Cola a negat acuzaţiile Oxfam, explicând că 'în ceea ce priveşte cazurile din Cambodgia şi Brazilia', compania 'simpatizează cu cetăţenii ale căror vieţi şi mijloace de trai au fost afectate'. 'Deşi Coca-Cola nu cumpără în mod direct zahăr de la vreun furnizor din Cambodgia, am fost acord cu convocarea unui dialog cu părţile interesate pentru a discuta despre concluziile generale ale Oxfam', a adăugat el.

Raportul vorbeşte, de asemenea, despre un caz din Cambodgia din Sre Ambel, unde foştii rezidenţi se luptă pentru a câştiga înapoi terenul de pe care pretind că au fost evacuaţi în 2006 pentru a face loc unei plantaţii de trestie de zahăr.
Oxfam susţine că plantaţia, deţinută de firma KSL, furnizează zahăr către Tate & Lyle Sugars, care vinde apoi zahărul francizelor care fabrică produse de Coca-Cola şi PepsiCo.

De cealaltă parte, un purtător de cuvânt al Tate & Lyle Sugars susţine că firma a primit doar 'două transporturi mici' de la KSL din Cambodgia.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ