Turcan: Când PSD își concentrează atacurile asupra PNL, nu câștigă PSD, ci AUR

Deputatul PNL Raluca Turcan a susținut, luni, că PSD 'pare mai preocupat să lovească în lideri liberali decât să consolideze guvernarea', iar 'atacurile constante' la adresa unor oameni precum Ilie Bolojan nu ajută coaliția, ci o 'slăbesc' și nu câștigă social-democrații, ci AUR, care a crescut în sondajele de opinie.
'Cifrele din sondajul INSCOP de azi sunt consecința directă a lipsei de solidaritate în coaliție. Când PSD își concentrează atacurile asupra PNL, nu câștigă PSD, ci AUR. Iar AUR ajunge dublu față de cele două partide la un loc. Am un sentiment clar de deja-vu care mă duce cu gândul la momentul din noiembrie 2024, când strategia 'foarte inspirată' și similară a partidelor tradiționale a dus la un rezultat bine cunoscut: un extremist în turul doi. Mi se pare grav că nici acum PSD nu învață din trecut', a scris Turcan, pe Facebook.
Ea a susținut că, 'în coaliție, PSD pare mai preocupat să lovească în lideri liberali decât să consolideze guvernarea'.
'Atacurile constante la adresa unor oameni precum Ilie Bolojan nu ajută coaliția, ci o slăbesc. Iar rezultatul se vede: scădere constantă și pierderea încrederii publice', a completat Raluca Turcan.
Potrivit acesteia, pe de altă parte, 'USR la guvernare contestă tot ce a fost făcut în guvernările anterioare, fără nuanțe și concentrare pe rezultate palpabile'.
'Critica permanentă alimentează tot extremismul. Și nici nu ține loc de soluție. Lipsa de construcție politică se vede în stagnare electorală. În tot acest context, PNL are ocazia să se ridice deasupra conflictului și să devină singurul partid consecvent, responsabil și pregătit. Un partid care își valorizează resursa internă, care știe ce are de făcut și care poate redeveni un reper de seriozitate și competență. PNL poate să fie partidul în care meritocrația și solidaritatea internă devin reguli, nu excepții. Când meritocrația ghidează deciziile, orice diferență de idei se poate așeza și transforma într-o soluție comună. Așa se reconstruiește încrederea. Așa se reconstruiește PNL', a transmis Turcan.
Conform unui sondaj INSCOP dat luni publicității, AUR ocupă primul loc în opțiunile electoratului, fiind urmat de PSD, PNL și USR.
Cercetarea a fost realizată în perioada 6 - 10 octombrie de INSCOP Research la comanda platformei de știri Informat.ro, în parteneriat cu think-tankul Strategic Thinking Group.
Astfel, 40% dintre alegători ar vota cu AUR, pe locul al doilea se situează PSD cu 17,6%, urmat de PNL cu 14,8% și USR cu 11,5%, iar pentru UDMR ar vota 5,2% dintre alegători. SENS este susținut de 3,4% dintre alegători, pentru POT ar vota 2,6% dintre alegători, iar pentru S.O.S. Romania - 2%. 1,3% dintre votanți își exprimă preferința pentru un independent, iar 1,6% pentru alt partid.
Datele au fost culese prin metoda CATI (interviuri telefonice), volumul eșantionului simplu, stratificat fiind de 1.100 de persoane, reprezentativ pe categoriile socio-demografice semnificative (sex, vârstă, ocupație) pentru populația neinstituționalizată a României, cu vârsta de 18 ani și peste. Eroarea maximă admisă a datelor este de ± 2,95%, la un grad de încredere de 95%.
Tag-uri:
loading...
Ştirile orei
Comentarii
Adauga un comentariu nou
ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ

x