Cod galben de vijelii și ploi însemnate cantitativ în majoritatea regiunilor, începând de luni seară

| 24 iul, 13:59

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, luni, o avertizare Cod galben de ploi însemnate cantitativ și furtuni, valabilă până miercuri dimineață, în cea mai mare parte a țării.

Potrivit meteorologilor, în intervalul 24 iulie, ora 20:00 — 26 iulie, ora 3:00, în toate zonele de munte, precum și în Banat, Crișana, Oltenia, Maramureș, Transilvania, nord-vestul Moldovei și vestul Munteniei vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată ce se va manifesta prin intensificări ale vântului cu aspect de vijelie, frecvente descărcări electrice, averse ce vor avea și caracter torențial și căderi de grindină.

De asemenea, în intervale scurte de timp sau prin cumulare se vor înregistra cantități de apă ce vor depăși 20 — 25 l/mp și punctiform 50 — 60 l/mp.

Meteorologii precizează că astfel de fenomene se vor semnala și în regiunile estice și sud-estice, dar pe spații mai restrânse, îndeosebi în a doua parte a zilei de marți (25 iulie) și în prima parte a nopții de marți spre miercuri (25/26 iulie).

În cursul zilei de marți, 25 iulie, în sudul și estul Munteniei, vestul Dobrogei, sudul și centrul Moldovei, disconfortul termic va fi ridicat, iar temperaturile maxime se vor situa frecvent între 33 și 35 de grade.

ANM precizează că, în funcție de evoluția și intensitatea fenomenelor meteorologice, va actualiza avertizarea emisă luni.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ