Update. Apele Române: La Galaţi a plouat într-o noapte cât pentru două luni de precipitaţii

| 12 sep, 2013

Cantitatea de precipitații din cursul nopții reprezintă echivalentul a două luni de zile de precipitații, cât se înregistrează în mod normal în zona respectivă. Pagubele înregistrate au fost provocate în principal din scurgeri importante de pe versanți și torenți, conform Administrației Naționale "Apele Române”.

În cursul nopții pe raza județului Galați, s-au înregistrat precipitații de 140,5 l/mp la stația Grivița, 147,6 l/mp la stația Tecuci, 108,5 l/mp la Fărtănești, 111,8 l/mp la Vlădești, conform unui comunicat al Administrației Naționale "Apele Române".

De asemenea, pe râul Geru, în dreptul localității Cudalbi, într-un interval de 1-2 ore, s-au depășit cotele de apărare, respectiv s-a atins cota de 270 cm, iar râul a avut un debit de 16 mc/s, față de 0,1 mc/s, cât înregistra cu o zi înainte.

"Cantitatea de precipitații din cursul nopții reprezintă echivalentul a două luni de zile de precipitații, cât se înregistrează în mod normal în zona respectivă. Pagubele înregistrate au fost provocate în principal din scurgeri importante de pe versanți și torenți. Localitățile afectate sunt comuna Cudalbi, Pechea, Grivița, Cuca, Costache Negri, municipiul Tecuci, Vlădești, Măstăcani, comuna Corni, sat Măcișeni", se arată în comunicat.

Administrația Națională ”Apele Române” prin Administrația Bazinală Prut-Bârlad -Sistemul de Gospodărire a Apelor Galați a transmis atenționările de fenomene meteorologice periculoase imediate, de tip now-casting, Cod Galben și Cod Portocaliu, emise de Centrele Meteorologice Regionale, conform fluxului informațional pentru situații de urgență. Avertizările au fost transmise către Prefectura județului Galați, Inspectoratul Județean pentru Situații de Uregență Galați, care, la rândul lor, le-au retransmis către Comitetele Locale pentru Situații de Urgență.

Apele rezultate din scurgerile de pe versanți și torenți au condus la creșterea debitelor și a nivelurilor de pe cursurile de apă Geru, Suhu, Călmățui și Gologan, fiind atinse, în cursul nopții, cotele de apărare.

În prezent, echipele Apelor Române asigură monitorizarea permanentă a secțiunilor de pe cursurile de apă, din zonele afectate și din aval. În acest moment, debitele sunt în scădere, cotele sunt sub de pericol. Nu se prognozează precipitații cantitative în perioada imediat următoare și nu se vor înregistra pagube suplimentare. Debitele înregistrate pe cursurile de apă din zonele afectate pot fi preluate fără probleme în râul Siret.
"Conducerea ANAR survolează  de câteva ore zonele afectate. În funcție de evoluția situației, vom reveni cu informații suplimentare", mai precizează instituţia.

Bilanţ tragic la Galaţi

Şapte persoane şi-au pierdut viaţa, iar o alta este dată dispărută, după ce au fost luate de viituri, în noapea de miercuri spre joi, în judeţul Galaţi, în timp ce peste 700 de case din 17 localităţi din judeţ au fost inundate, sute de oameni fiind evacuaţi.

 

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ