Comisarul Berbeceanu îl folosea pe Constantin Litera, interlop şi informator, pentru învrăjbirea clanurilor

| 25 oct, 2013

Comisarul şef  Traian Berbeceanu l-a convins pe liderul de grupare mafiotă Constantin Litera să devină informatorul său, să-i dea detalii despre fiecare faptă penală pe care o comit el sau membrii grupării sale, asigurându-i în acelaşi timp protecţia şi folosindu-l pentru învrăjbirea clanurilor.

În dosarul procurorilor DIICOT în care s-a cerut arestarea preventivă pentru fapte de favorizare a infractorului şi divulgarea de informaţii în cazul comisarului şef Traian Berbeceanu, anchetatorii arată pe larg modul în care acesta îl proteja pe unul dintre informatorii săi, Constantin Litera, lider de grupare interlopă.

Astfel, se arată în documentele procurorilor, relaţia dintre Constantin Cristian Litera şi Traian Berbeceanu a început în anul 2004, când Iosif Liviu Montaldo a fost prins în flagrant de organele judiciare din cadrul BCCO Alba, conduse de Berbeceanu, cu droguri pe care le deţinea, consuma şi oferea spre vânzare, acesta declarând la acea dată, împreună cu alte persoane din cauză, că drogurile au fost cumpărate de la Litera.

Cauza a fost înregistrată la Parchetul de pe lângă Tribunalul Hunedoara cu nr. 220/P/2004 şi soluţionată cu rechizitoriu în 17 martie 2004. Prin acest rechizitoriu s-a dispus disjungerea cauzei în ceea ce-l priveşte pe Litera şi alţii cercetaţi pentru trafic şi consum ilegal de droguri de risc.

Acest dosar, disjuns din cauza 220/P/2004, a fost înregistrat cu nr. 268/P/2004 şi s-a finalizat cu rechizitoriu, dar privindu-i pe numiţii Duţu Florin, Hăncilă Cătălin şi alţii, fără nicio referire şi fără nicio legătură cu Litera.

Prin rechizitoriul nr. 268/P/2004, s-a dispus "disjungerea cauzei cu privire la celelalte persoane implicate în traficul şi consumul ilicit de droguri în vederea efectuării urmăririi penale sub acest aspect", cauză care însă nu a mai fost înregistrată şi nu s-a mai făcut nicio verificare, respectiv nu s-a pronunţat nicio soluţie în ceea ce-l priveşte pe Litera, care a făcut expres obiectul disjungerii din dosarul nr. 220/P/2004 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Hunedoara.

Deşi nu s-au mai făcut cercetări în ce-l priveşte pe Litera, anchetatorii arată că Berbeceanu a ţinut constant să-i amintească acestuia despre existenţa dosarului şi despre faptul că ştie că el vindea droguri, arătându-i că îl are la mână, modalitate prin care l-a determinat pe interlop să devină informatorul său şi, mai mult decât atât, să-i comunice toate activităţile sale infracţionale şi ale membrilor grupului său, precum şi să transmită diferite mesaje la solicitarea comisarului şef, menite să creeze tensiuni între grupările interlope, violente, din judeţul Hunedoara.

"Astfel, aşa cum reiese din probele administrate în cauză, inclusiv din declaraţiile martorilor, Litera Cristian şi Litera Simina, persoane care au fost testate cu aparatul poligraf pentru a se vedea dacă afirmaţiile lor corespund adevărului şi au trecut acest test, precum şi din declaraţia martorului cu identitate protejată Constantinescu Emil, reiese că Berbeceanu Traian era informat de Litera Constantin Cristian cu privire la tot ceea ce acesta comitea împreună cu membrii grupării sale ca fapte penale, ocazie cu care, spre exemplu, Litera Cristian i-a spus lui Berbeceanu Traian despre implicarea lui Simota Alin care comanda agresiunile, precum şi despre bătăile şi şantajele organizate asupra părţilor vătămate Gherasim Paul, fotbaliştilor de la Jiul Petroşani şi chiar a unei persoane bătute la Bucureşti, la solicitarea soţilor Biriescu - Dragodan", se arată în documentele citate.

Răspunsurile lui Traian Berbeceanu la relatarea acestor aspecte infracţionale a fost fie de genul "lasă că nu ţi se întâmplă nimic, că nu sunt probe", sau a râs, întrebându-l pe Litera, cu referire la soţii Biriescu, dacă Anişoara Biriescu i-a cerut expres să bată victima din Bucureşti, pe nume Dragodan, aşa de tare, Litera răspunzându-i afirmativ.

"Legal şi conform atribuţiilor de serviciu ale comisarului şef Berbeceanu Traian, şeful Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Alba, acesta ar fi trebuit să ia măsuri pentru cercetarea grupului infracţional şi stoparea infracţiunilor comise de care a luat cunoştinţă şi cu privire la care avea competenţă, şi nu să acorde protecţie şi sfaturi liniştitoare liderilor grupării (Litera şi Şimota), sau măcar să sesizeze ori să transmită informaţiile deţinute altor organe judiciare ale statului, deşi scopul înfiinţării BCCO era tocmai acela al combaterii fenomenului de criminalitate organizată şi al unor astfel de grupări", se mai arată în dosarul DIICOT.

Mai mult, notează anchetatorii, după ce Litera a început să aibă o relaţie cu Simina Litera, acesta a vrut să renunţe la gruparea sa violentă, aspect împărtăşit lui Berbeceanu, care l-a determinat să continue activităţile infracţionale, respectiv să-şi menţină calitatea sa de lider al grupării şi apartenenţa la aceasta, spunându-i că nu este bine să renunţe, întrucât după ce se vor elibera din închisoare membrii grupării rivale Pera şi Mărganu nu va avea nicio protecţie.

Tot astfel, Traian Berbeceanu i-a cerut lui Litera să lanseze mesaje de natură a învrăjbi grupările infracţionale din judeţul Hunedoara, astfel că, spre exemplu, cu ocazia unei gale de box, Berbeceanu l-a pus pe Litera să spună membrilor grupării sale că Pera şi gruparea acestuia i-au jignit, făcându-i slabi şi trădători către organele judiciare, precum şi că îi vor bate, provocându-i.

Ca urmare a acestui mesaj, membrii grupării Litera s-au adunat cu bâte şi alte obiecte contondente, în număr de aproximativ 12 persoane, şi i-au aşteptat pe membrii grupării Pera pentru a-i bate, dar aceştia nu au venit.

"Tot în acelaşi mod, Berbeceanu Traian i-a spus lui Gheorghe Bota, în 2012, că Litera l-ar fi vândut pe el lui Mărganu pentru ca acesta să-l poată bate (pe Bota), iar Mărganu trebuia, în schimb, să-l lase pe Litera să îl bată pe Pera. Din acest motiv Bota Gheorghe s-a organizat şi a vrut chiar să-l bată pe Litera. Aceste fapte s-au petrecut după ce Bota a fost bătut de Mărganu şi sunt confirmate parţial de martorul Micluţa şi chiar de Bota, care a refuzat însă să dea declaraţii, formulând doar unele afirmaţii către comisarul Muntean Alin", mai notează procurorii.

Potrivit procurorilor, Berbeceanu i-a cerut, la un moment dat, lui Litera, care a fost audiat ca martor într-o cauză penală, la propunerea sa, să facă şi afirmaţii mincinoase, respectiv să susţină că a văzut o întâlnire dintre mai multe persoane trimise în judecată, deşi acest lucru nu era adevărat.

"Litera Cristian a arătat că nu a făcut însă astfel de afirmaţii şi nu a dat curs solicitării de acest gen a lui Berbeceanu Traian, deşi îi era foarte frică de acesta, întrucât Berbeceanu îi spunea expres că ştie că Litera s-a ocupat cu droguri, că îl are la mână cu «dosarul Montaldo», precum şi cu alte vânzări de droguri de la o persoană din Valea Jiului, de la care Litera cumpăra droguri şi pe care acesta le obţinea de la Spitalul Municipal. Litera i-a arătat chiar, la solicitarea lui Berbeceanu Traian, unde domiciliază acea persoană, precum şi de unde cumpăra drogurile în cauza Montaldo. Mai mult, Berbeceanu era cunoscut ca o persoană cu foarte multă putere şi care, dacă voia «să facă» pe cineva, susţine Litera Cristian, se ţinea de acesta şi se răzbuna", se arată în dosar.

Anchetatorii notează că "în sensul protecţiei acordate inculpatului Litera Cristian este şi faptul că faptele sale de înşelăciune, şantaj şi cămătărie comise în dauna lui Vlaiconi Cristian şi Ştefoni Alin au fost aduse la cunoştinţa lui Traian Berbeceanu de către aceştia din urmă în cazul unor plângeri penale verbale formulate de către aceştia, aspecte confirmate de părţile vătămate şi martori, dar Berbeceanu nu a luat nicio măsură faţă de Litera, deşi avea această competenţă şi obligaţie profesională, şi nici nu a sesizat alte organe judiciare pentru a se lua măsuri şi a se stopa fenomenul infracţional".

Şeful BCCO Alba, Traian Berbeceanu, a fost arestat preventiv, joi seară, pentru 29 de zile, în baza unei decizii a Curţii de Apel Alba Iulia, care a admis propunerea procurorilor DIICOT, acesta fiind acuzat că a sprijinit o grupare suspectată de evaziune fiscală cu produse petroliere.

Purtătorul de cuvânt al Curţii de Apel Alba Iulia, Cosmin Muntean, a declarat, joi seară, că instanţa a admis propunerile de arestare preventivă înaintate de către procurorii DIICOT atât pentru şeful BCCO Alba Iulia, comisarul şef Traian Berbeceanu, cât şi pentru celelalte două persoane cercetate în acest dosar, respectiv Titus Biriescu şi Ramona Biriescu.

Cosmin Muntean a spus că decizia Curţii de Apel Alba Iulia nu este definitivă, iar inculpaţii au declarat recurs în sală, care va fi judecat la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Miercuri, după ce a fost ridicat de anchetatori din locuinţa sa, Berbeceanu spunea că mai multe persoane pe care le-a arestat şi cercetat de-a lungul timpului pentru infracţiuni deosebit de grave sunt forţate să depună plângeri împotriva sa şi că acestea ar fi spijinite de structuri ale statului.

Întrebat dacă crede că există o implicare a politicului în acest dosar, el a răspuns: "Este posibil, dar refuz să discut la momentul acesta. O să aflaţi în curând foarte multe detalii...".

Procurorii DIICOT au făcut, miercuri, 11 percheziţii în judeţele Alba şi Hunedoara, la locuinţele unor persoane suspectate de evaziune fiscală cu produse petroliere de peste 3,5 milioane de lei, într-un dosar în care este cercetat şi şeful BCCO Alba Iulia, fiind acuzat că a sprijinit grupul infracţional.

Procurorii au stabilit că şeful BCCO Alba Iulia, Traian Berbeceanu, a ajutat învinuiţii, dându-le informaţii despre activităţile investigative desfăşurate de DIICOT sau despre stadiul unor dosare care aveau ca obiect comiterea unor infracţiuni economice de către membrii grupării infracţionale. Acesta i-ar fi anunţat şi despre percheziţii şi audieri de martori şi le-ar fi dat spus cum pot evita probarea activităţilor infracţionale, atenţionându-i cu privire la evitarea utilizării comunicărilor prin telefon.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ