Corina Creţu vine la Bucureşti pentru a avertiza Guvernul în legătură cu absorbţia fondurilor europene

| 01 feb, 15:53

Corina Crețu, comisarul european pentru Politici Regionale, efectuează o vizită de doua zile în România, ocazie cu care va avea întrevederi cu prim-ministrul Sorin Grindeanu, dar și cu alți membri ai Cabinetului. Joi si vineri au loc mai multe intalniri - comisarul Cretu vrea prime contacte cu noii ministri, pentru a-i avertiza ca anul 2017 nu mai poate fi la fel de slab ca si anul trecut.

Principalul obiectiv al vizitei ar fi acela de a stimula autoritățile de la București în direcția creșterii gradului de absorbție a fondurilor de coeziune, în condițiile în care în 2016 au fost atrași foarte puțini bani din cei alocați României în actualul 
ciclu bugetar – doar sume din fostul exercitiu bugetar si „zero absorbtie" pe noul buget.

Corina Crețu a atras în mai multe rânduri atenția Guvernului Cioloș cu privire la problemele care există în domeniul fondurilor europene. "Până în momentul de față, România are o rată de absorbție de 0% a fondurilor europene din exercițiul bugetar 2014-2020, însă știu că autoritățile din România depun eforturi susținute în acest sens iar în ceea ce ne privește, Comisia Europeană a fost și va rămâne un sprijin pentru România, așa cum o facem de altfel, pentru toate celelalte state membre când întâmpina dificultăți" afirma comisarul european anul trecut.

Corina Crețu dorește să discute cu reprezentanții Guvernului României și despre viitorul Uniunii Europene, în contextul dezbaterilor privind ieșirea Marii Britanii din UE. Autoritatile de la Bruxelles își exprimau anul trecut speranța că Uniunea Europeană va rămâne unită și va învăța din votul cetățenilor britanici.

Într-un interviu acordat recent BBC, Corina Crețu atrăgea atenția asupra faptului că una dintre greșelile Uniunii Europene a fost faptul că nu a explicat suficient de mult sprijinul pe care statele din UE l-au primit, prin intermediul programelor de coeziune.

"Am pregătit oameni, am inițiat noi activități cu ajutorul fondurilor europene. Însă toate acestea arată că punctul nostru slab a fost că nu am știut să comunicăm ceea ce am făcut cu banii europeni, cum sunt ei cheltuiți și toate acestea reprezintă o lecție pentru noi", afirma aceasta

Tag-uri: corina cretu
loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ