Cristian Popescu Piedone candidează din nou la funcția de primar, de data aceasta la Sectorul 5

| 03 iun, 21:31

Cristian Popescu Piedone, fost primar al Sectorului 4 al Capitalei, candidează din nou la alegerile locale, de data aceasta pentru Primăria Sectorului 5. El va candida din partea Partidului Puterii Umaniste (PPU), al lui Dan Voiculescu. De menționat că Piedone a fost condamnat la sfârșitul anului trecut, în primă instanță, la 8 ani și 6 luni de închisoare în dosarul „Colectiv”.

 

Anunțul candidaturii lui Piedone a fost făcut miercuri pe pagina de Facebook a Partidului Puterii Umaniste - Social Liberal, formaţiune fondată de Dan Voiculescu.
"Oficial: Cristian Popescu Piedone și-a lansat candidatura pentru Primăria Sectorului 5. „Mă știți! Știți ce pot face ca primar! Știți că nu rostesc vorbe goale! Biroul meu va fi strada ta! Primăria nu va mai fi doar o clădire rece, păzită strașnic! Primăria va fi acolo unde trebuie să fie: în cartiere! Și fiecare cetățean din sector va fi consilier personal al primarului! Pentru că într-o comunitate unită fix așa trebuie să fie!”", se arată în mesaj.
În decembrie anul trecut, Tribunalul București a pronunțat primele sentințe în dosarul „Colectiv”.
Instanța a decis atunci ca fostul edil al Sectorului 4 Cristian Popescu Piedone să stea opt ani și șase luni în spatele gratiilor, iar timp de cinci ani să nu poată beneficia de mai multe drepturi.
Astfel, Piedone a fost condamnat la 7 ani și 6 luni de închisoare pentru abuz în serviciu dacă funcționarul a obținut pentru altul un folos necuvenit, cu producerea unor consecințe deosebit de grave, plus pedeapsă complementară cu interzicerea unor drepturi cu o durată de 5 ani. De asemenea, a primit 3 ani de închisoare pentru abuz în serviciu dacă funcționarul a obținut pentru altul un folos necuvenit și pedeapsă complementară 3 ani interzicerea unor drepturi. În baza Codului Penal, el va executa pedeapsa cea mai grea, respectiv 7 ani și 6 luni de închisoare, la care se adaugă un spor de un an.
Decizia dată de Tribunalul București în decembrie 2019 nu este definitivă, fiind atacată la Curtea de Apel Bucureşti.
Nu este însă singura condamnare a lui Cristian Popescu Piedone. În 2018, el a fost condamnat definitiv la un an închisoare cu suspendare, pentru săvârșirea infracțiunii de folosire a funcției pentru favorizarea unor persoane. Mai exact, Piedone a fost găsit vinovat că și-a folosit funcția de edil pentru a avantaja firmele copiilor săi.

 

loading...

Ştirile orei

STIRIDESPORT.RO
h
Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ