Cum are loc MOARTEA CLINICĂ? ŞTIINŢA explică

| 21 mai, 2014

Știința confirmă faptul că experiențele extra-corporale nu sunt nimic mai mult decât vii halucinații. Acestea au loc doar în minte și nu sunt experiențe fizice autentice, iar unii dintre noi suntem predispuși la acest fenomen, susțin autorii unui studiu recent

Experiențele extra-corporale au fost adesea exploatate ca dovezi ale unor proiecții astrale, întoarcerea din moarte sau dovada existenței sufletului nemuritor. Cercetătorii de la University of Birmingham susțin că experiențele extra-corporale au loc atunci când „dezechilibrele din creier" îi fac pe oameni să devină dezorientați și să piardă simțul fizic asupra corpului lor.

Departe de a fi evenimente „funky", „hippie" sau „spirituale" ele nu sunt altceva decât „evenimente concrete neurofiziologice". Studiul prezentat de cercetători în revista Cortex arată că oamenii cu iregularități în lobii temporali, care controlează memoria și recunoașterea obiectelor, sunt mult mai predispuși să-și „transforme poziția propriului lor corp."

Această mișcare a creierului ar putea explica de ce manechinul Miranda Kerr a simțit o experiență extra-corporală atunci când i-a dat naștere fiului ei Flynn. Kerr, în vârstă de 28 de ani a declarat săptămâna trecută: „Am crezut efectiv că voi muri la un moment dat și mi-am părăsit trupul. Priveam în jos spre el. Durerea era atât de intensă." Kerr va fi acum cel mai probabil clasată în categoria pacienților OBE (out-of-body experience – experiențe extra-corporale).

Dr Jason Braithwaite care a condus studiul susține că au studiat „65 de studenți la psihologie și am descoperit faptul că cei ce au experiențe extra-corporale aveau prejudecăți cu privire la distorsionarea și transformarea trupului." Dincolo de oamenii cu prejudecăți sunt cei ce mărturisesc a avea frecvent experiențe déjà vu, care au simțit adesea și faptul că nu mai au membre sau că se mișcă deși stăteau pe loc. Ei sunt cei mai dispuși să aibă experiențe extra-corporale. În luna aprilie 2011 Kevin Nelson, profesor de neurologie la University of Kentucky, a argumentat faptul că această stare este determinată și de vise tulburătoare.

Neurologul elvețian Olaf Blanke, o autoritate în probleme de conștiență, e de părere că aceste experiențe extra-corporale sunt rezultatul temporar al unor percepții deficitare cauzate de creier atunci când acesta devine confuz. În timpul unui experiment o serie de voluntari au fost expuși unui peisaj generat pe computer care prezenta o realitate virtuală cu personaje virtuale. După o perioadă de imersiune în acest nou context, în creierele subiecților lor a avut loc o mișcare interesantă, voluntarii crezând temporar că ocupă trupul unui personaj generat de computer.

Frikart-Moor, o persoana care a trăit o astfel de experienţă, a mărturisit: „Eu nu pot decat să plasez în capul meu acele viziuni, halucinaţii etc., ceea ce eu numesc simplu „deranjamente psihice temporare provocate de un traumatism" – în cazul meu, de stopul cardiac. Acestea sunt funcţii ale creierului care se activează parţial, mai mult sau mai puţin dezordonat şi în anumite momente imprevizibile – dar în niciun caz în clipele morţii. Unii dintre cei care vorbesc despre experienţa lor din preajma morţii pretind că au părăsit pentru câteva momente viaţa terestră pentru a evada în ceea ce este dincolo – dar ei se înşală şi aş putea spune că se înşală în mod periculos.”

 

Sursă: semneletimpului.ro

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ