Cum pot vota cei aflați în carantină sau izolare, potrivit Avocatului Poporului

| 03 dec, 20:14

 

Românii aflați în carantină sau în izolare la domiciliu își pot exercita dreptul de vot duminică, la alegerile parlamentare, prin intermediul urnei speciale, spune Avocatul Poporului într-un comunicat de presă.

 

 

 

Avocatul Poporului spune că, în conformitate cu Decizia nr. 40 din 29 noiembrie 2020 a Biroului Electoral Central, aceștia își pot exercita dreptul de vot, în următoarele condiții:
  • alegătorii care nu se pot deplasa la sediul secţiei de votare din cauză de boală sau invaliditate pot depune cereri pentru exercitarea dreptului de vot prin intermediul urnei speciale, dacă au domiciliul sau reşedinţa în circumscripţia electorală în care se află secţia de votare;
  • cetăţenii cu drept de vot aflați în carantină la domiciliu, în locaţia declarată ori într-un spaţiu special desemnat de către autorităţile competente, pot vota prin intermediul urnei speciale, dacă depun o cerere şi copia deciziei de carantină emise de direcţia de sănătate publică judeţeană/a municipiului Bucureşti;
  • cetăţenii cu drept de vot aflați în izolare la domiciliu, în locaţia declarată ori într-un spaţiu special desemnat de către autorităţile competente, pot vota prin intermediul urnei speciale dacă depun o cerere şi copia unuia dintre următoarele documente: a) biletul de externare din unitatea sanitară care confirmă diagnosticul şi indicaţia de izolare; b) decizia de izolare emisă de direcţia de sănătate publică judeţeană/a municipiului Bucureşti; c) rezultatul testării COVTD-19 RT-PCR (pozitiv) din ultimele 14 zile.
  • cetăţenii cu drept de vot aflaţi în carantină / izolare la domiciliu pot transmite, prin mijloace electronice, biroului electoral de circumscripţie sau oficiului electoral, după caz, cererile de vot prin intermediul urnei speciale şi copiile actelor mai sus menționate, până cel mai târziu în data de 4 decembrie 2020.
​Ludovic Orban a spus luni că tuturor celor care se află în izolare, în carantină sau sunt internați cu COVID-19 trebuie să li se ofere dreptul de a vota prin intermediul urnei mobile la alegerile din 6 decembrie.
Premierul afirma că există într-adevăr o problemă pentru care încă nu a fost găsită o soluție, legată de cei care sunt spitalizați în alte județe decât cele în care locuiesc.
Dan Barna, copreşedinte USR PLUS, a declarat miercuri că nu a găsit o posibilitate legală pentru a putea vota la alegerile parlamentare, având în vedere că este izolat în Bucureşti ca urmare a infectării cu noul coronavirus şi ar putea solicita urna mobilă doar dacă s-ar afla la Sibiu, acolo unde are şi domiciliul.

 

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ