Cum poţi ajunge ofiţer de informaţii la SRI

| 15 ian, 2014

Serviciul Român de Informaţii îşi completează efectivele de ofiţeri de informaţii. În anul 2014, organizează, prin Academia Naţională de Informaţii „Mihai Viteazul”, concurs de admitere pentru studii universitare de licenţă cu durată de trei ani dar şi pentru master profesional cu durată de patru semestre, pentru specializările Intelligence şi securitate naţională şi Analiză de Intelligence.

În cadrul Facultăţii de Informaţii, pentru studii universitare de licenţă, examenele se organizează în perioada 28 iulie – 1 august 2014 pentru specializările: „Psihologie – informaţii” şi „Studii de securitate şi informaţii”, scrie http://alba24.ro.

Cifra de şcolarizare, pentru seria 2014-2017 este de 18 locuri la prima specializare (12 locuri băieţi şi 6 locuri fete), respectiv 12 locuri pentru a doua specializare (8 locuri băieţi şi 4 locuri fete).

Durata studiilor este de 3 ani şi se adresează absolvenţilor de liceu, cu diplomă de bacalaureat, în vârstă de până la 23 ani, împliniţi în anul organizării concursului, care îndeplinesc condiţiile de înscriere, sunt apţi din punct de vedere medical şi psihologic şi acceptă să lucreze, după finalizarea studiilor, în unităţile unde vor fi repartizaţi, conform nevoilor Serviciului.

Pentru a dobândi calitatea de ofiţer de informaţii şi competenţele necesare exercitării atribuţiilor profesionale este necesară continuarea pregătirii universitare în cadrul unui program universitar de master profesional dedicat, organizat de Academia Naţională de Informaţii „Mihai Viteazul”.

Pentru studii universitare de master profesional (4 semestre), specializările „Intelligence şi securitate naţională” şi „Analiză de Intelligence”,  examenele se desfăşoară în perioada 11 – 14 septembrie 2014. Candidaţii declaraţi admişi vor fi încadraţi în Serviciul Român de Informaţii, urmând ca prin cursul menţionat să dobândească competenţele profesionale necesare exercitării atribuţiilor de ofiţeri de informaţii operativi, respectiv ofiţeri de informaţii analişti.

Cifra de şcolarizare este de 25 locuri (18 locuri bărbaţi şi 7 locuri femei) la prima specializare, respectiv 10 locuri (5 locuri bărbaţi şi 5 locuri femei) la a doua specializare.

Oferta se adresează absolvenţilor ciclului I – studii universitare de licenţă, în vârstă de cel mult 32 de ani, împliniţi în anul organizării concursului, care îndeplinesc condiţiile pentru încadrare în Serviciul Român de Informaţii în calitate de ofiţeri, sunt apţi din punct de vedere medical şi psihologic, buni cunoscători ai unei limbi străine şi care acceptă, după terminarea studiilor, să lucreze în unităţile unde vor fi repartizaţi, conform nevoilor Serviciului.

În situaţia în care candidaţii au mai urmat o formă de pregătire similară, cu suportarea cheltuielilor de la bugetul de stat, trebuie să se angajeze că vor achita taxele de şcolarizare în cuantumul stabilit de Senatul Academiei, dacă vor fi declaraţi „Admis”.

Înscrierile pentru participarea la concursurile menţionate se fac, în perioada 15 ianuarie – 28 februarie 2014, la sediul Direcţiei Judeţene de Informaţii Alba, pentru candidaţii cu domiciliul pe raza judeţului Alba.

Detalii suplimentare privind condiţiile de înscriere, pentru fiecare dintre formele de învăţământ menţionate, probele de concurs, modul de desfăşurare a acestora şi statutul celor admişi se pot obţine la sediul Direcţiei Judeţene de Informaţii Alba, telefon 0258-802920 sau de pe site-ul Academiei Naţionale de Informaţii „Mihai Viteazul”

Tag-uri: admitere, sri
loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ