Dan Adamescu, la DNA

| 25 mar, 16:19

Omul de afaceri Dan Adamescu s-a prezentat vineri la DNA pentru a i se pune sechestru pe avere, au precizat vineri surse judiciare

Pe 17 martie, procurorii anticorupție au încuviințat cererea lui Dan Adamescu de constituire a cauțiunii în limita sumei 40 de milioane de lei prin depunerea de garanții reale imobiliare și mobiliare.

Garanțiile constau într-un imobil compus din teren de 14.065 de metri pătrați și două corpuri de clădire de 5.197 și, respectiv, 4.931 de metri pătrați situate în municipiul București, precum și asupra mai multor bunuri mobile constând în echipamente tehnologice tipografice, în valoare totală de peste 12 milioane de euro.

Procurorii anticorupție au dispus, pe 7 martie, luarea măsurii controlului judiciar pe cauțiune pentru 60 de zile față de omul de afaceri Dan Adamescu, președinte al Consiliului de Supraveghere al SC Asigurare Reasigurare Astra, cauțiunea fiind stabilită la 40 de milioane de lei.

Adamescu este cercetat pentru abuz în serviciu în formă calificată, spălare a banilor și complicitate la abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit (două infracțiuni), potrivit DNA.

"Inculpatul Adamescu Dan Grigore va depune o cauțiune în valoare de 40 de milioane de lei, care va fi consemnată pe numele inculpatului la dispoziția Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție — Direcția Națională Anticorupție sau prin constituirea unei garanții reale, mobiliare ori imobiliare, în limita sumelor respective, în favoarea (...) DNA. Cauțiunea se va depune în termen de 10 zile", a anunțat DNA.

Potrivit procurorilor anticorupție, faptele pentru care Adamescu este urmărit penal au fost comise în perioada 2011 — 2013.

"Inculpatul (...) a administrat în mod defectuos societatea ASTRA, în scopul obținerii unor avantaje personale sau în favoarea grupului de firme afiliate. Administrarea defectuoasă a constat în utilizarea unor practici/ metode ilegale pentru a cosmetiza situația financiară a societății ASTRA, măsuri de natură să acopere activitatea infracțională, dar care, în subsidiar, au determinat și alterarea gravă a mecanismelor de funcționare a pieței interne a asigurărilor", susține DNA.

Activitatea infracțională s-ar fi desfășurat și în contextul unei presupuse complicități a unor funcționari cu funcții de conducere din cadrul Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, care s-a transformat din aprilie 2013 în Autoritatea de Supraveghere Financiară.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ