Dan Radu Ruşanu a fost avizat pentru funcţia de preşedinte al ASF

| 29 oct, 2013

Liberalul Dan Radu Ruşanu a fost avizat pentru funcţia de preşedinte al Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF), conform unei decizii luate marţi de Comisiile pentru buget şi Comisiile economice din cele două Camere ale Parlamentului.

Comisiile pentru buget şi Comisiile economice din cele două Camere ale Parlamentului l-au avizat pe liberalul Dan Radu Ruşanu pentru funcţia de preşedinte al Autorităţii de Supraveghere Financiară. Cristian Dumitrescu, vicepreşedinte al Senatului, declara anterior că toţi membrii ASF vor fi numiţi încă o dată, conform cu legislaţia care a fost modificată, transmite Agerpres.

Ruşanu va fi secondat de Daniel Dăianu - prim-vicepreşedinte, Mircea Ursache - vicepreşedinte pentru sectorul instrumentelor şi investiţiilor financiare, Ion Giurescu - vicepreşedinte pentru sectorul sistemului de pensii private, Corneliu Moldoveanu - vicepreşedinte pentru sectorul asigurărilor - reasigurărilor. Ceilalţi candidaţi, Marian Sârbu, Biro Albin, Gheorghe Marcu şi Marian Mîrzac, au fost avizaţi ca membri neexecutivi.

Pentru o funcţie în ASF şi-a depus candidatura şi Cornel Coca Constantinescu, însă a fost respinsă, pentru că nu a întrunit numărul necesar de voturi. Candidaturile urmează să fie supuse votului în plenul Camerei Deputaţilor şi Senatului.

Senatorul Cristian Dumitrescu preciza, de asemenea, că în conducerea ASF vor rămâne nouă membri.

"Procedura se ia de la început. Se numesc toţi încă o dată, conform cu legislaţia care a fost modificată. Toţi intră în procedură, încep audieri, trec prin audieri, fac rapoartele şi se prezintă în vot, se supun votului plenului", spunea Dumitrescu.

El a mai spus că săptămâna viitoare Biroul Permanent va stabili când va fi şedinţa comună pentru a fi numită conducerea ASF.

Guvernul a aprobat în 16 octombrie Ordonanţa de Urgenţă pentru modificarea şi completarea OUG 93/2012 privind înfiinţarea organizarea şi funcţionarea Autorităţii de Supraveghere Financiară, precum şi a Legii nr. 136/1995 privind asigurările şi reasigurările în România.

Prin ordonanţa de urgenţă aprobată de Guvern a fost armonizată funcţionarea ASF cu angajamentele legislative şi instituţionale pe care aceasta şi le-a asumat cu Fondul Monetar Internaţional şi cu reprezentanţii Comisiei Europene, dar şi cu cele mai bune practici internaţionale

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ