Daniel Buda (PNL): Cer public demisia lui Liviu Dragnea şi a lui Călin Popescu Tăriceanu

| 25 ian, 14:13

Preşedintele PNL Cluj, europarlamentarul Daniel Buda, a declarat, joi, într-o conferinţă de presă, că cere public demisia preşedinţilor celor două camere ale Parlamentului, Liviu Dragnea şi Călin Popescu Tăriceanu, ca urmare a scrisorii pe care au trimis-o miercuri Comisiei Europene, ca răspuns la scrisoarea CE privind îngrijorarea legată de modificările la legile Justiţiei.

"Cer public demisia lui Liviu Dragnea, preşedintele Camerei Deputaţilor, şi a lui Călin Popescu Anton Tăriceanu, din fruntea Senatului, ca urmare a scrisorii expediate ieri către preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, şi către prim-vicepreşedintele Frans Timmermans, deoarece un astfel de comportament din partea celor doi dovedeşte o iresponsabilitate crasă şi acest lucru nu face altceva decât să pună în pericol interesele României la nivelul UE, riscând ca într-un interval de timp nu foarte mare, România s-o ia pe calea Poloniei, în condiţiile în care, aşa cum se poate şti, avem de-a face cu un asalt asupra legilor justiţiei", a spus Daniel Buda, în conferinţa de presă susţinută alături de parlamentarii PNL Adrian Oros şi Sorin Moldovan.

Daniel Buda a mai spus că, în data de 7 februarie, în Parlamentul European va avea loc o dezbatere pe tema modificărilor la legile justiţiei din România, cerută de Grupul Verzilor, dezbatere despre care spune că este, de asemenea, un avertisment serios la adresa ţării noastre.

Comisia Europeană a transmis miercuri că este îngrijorată în legătură cu evoluţiile recente din România şi cere Parlamentului de la Bucureşti să reconsidere modificările din Justiţie.

"Urmărim cu îngrijorare evoluţiile recente din România. Independenţa sistemului judiciar românesc şi capacitatea sa de a combate în mod eficace corupţia constituie pietre de temelie fundamentale ale unei Românii puternice în cadrul Uniunii Europene", se arată într-o declaraţie comună a preşedintelui Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, şi a prim-vicepreşedintelui Frans Timmermans, publicată pe site-ul Comisiei.

În aceeaşi declaraţie se mai atrage atenţia că "o condiţie esenţială pentru a putea renunţa treptat la Mecanismul de Cooperare şi Verificare (MCV) este ca progresele realizate până acum în cadrul acestuia să fie ireversibile".

Comisia Europeană "face apel la Parlamentul României să regândească acţiunile propuse, să lanseze dezbaterea conform recomandărilor Comisiei şi să construiască un consens la scară largă cu privire la calea de urmat. Comisia îşi reafirmă disponibilitatea de a coopera şi de a sprijini autorităţile române în acest proces", se arată în declaraţia comună a lui Jean-Claude Juncker şi a lui Frans Timmermans.

Preşedintele Camerei Deputaţilor şi al PSD, Liviu Dragnea, şi preşedintele Senatului şi al ALDE, Călin Popescu-Tăriceanu, declară, în scrisoarea comună adresată oficialilor Comisiei Europene, că sunt "cel puţin surprinzătoare" preocupările exprimate de aceştia privind lipsa de transparenţă şi de consens mai larg în dezbaterea despre legile Justiţiei, dar şi referitoare la modificarea codurilor penale.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ