Daniel Constantin (ALDE): Fondurile europene în ministere sunt blocate. Previziunile de absorbţie în acest an sunt de zero

| 04 mar, 20:40

Copreşedintele ALDE Daniel Constantin a declarat vineri, la Târgovişte, că fondurile europene în toate ministerele sunt blocate, iar previziunile privind rata de absorbţie în acest an sunt de zero.

''Fondurile europene în toate ministerele, din păcate, sunt blocate complet şi nu există nicio perspectivă astăzi că s-ar deschide în luna martie, aprilie, mai sau ceva de genul acesta. Vă reamintesc că tot ce înseamnă creştere economică în 2016, de fapt jumătate din creşterea economică este bazată, 43% mai exact, pe fonduri europene. Nu există nici măcar perspectiva semnării unor contracte în 2016, dar să vorbim de sume plătite către beneficiar, restituite de Comisia Europeană până la sfârşitul acestui an. Deci din acest punct de vedere absorbţie fonduri europene previziuni în acest an sunt de zero'', a afirmat Daniel Constantin. 

Cei doi copreşedinţi ALDE, Călin Popescu Tăriceanu şi Daniel Constantin, au fost prezenţi vineri la Târgovişte, unde s-au întâlnit cu membri şi simpatizanţi ai partidului şi au susţinut o conferinţă de presă.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ