Daniel Constantin dezvăluie cine îi va lua locul lui Daniel Chiţoiu

| 11 ian, 16:27

Senatorul Nicolae Nasta îl va înlocui în funcția de secretar general al ALDE pe Daniel Chițoiu, care s-a retras, iar la șefia organizației partidului sector 4 a fost validat Ștefan Spiridon, a anunțat luni copreședintele ALDE Daniel Constantin.

"Astăzi, în ședința Comisiei de fuziune, am avut o discuție cu fostul secretar general, domnul Daniel Chițoiu. Acesta ne-a informat că în perioada imediat următoare va începe o serie de proiecte profesionale — vrea să-și îmbunătățească latura profesională în perioada imediat următoare. Având în vedere că ALDE deja a început campania electorală și că prezența secretarului general este extrem de importantă nu numai în București, ci și la nivel de teritoriu, am înțeles dorința domniei sale de a se retrage pentru o perioadă din această funcție, rămânând în continuare antrenat în proiectele partidului, rămânând în continuare membru ALDE și aproape de ceea ce înseamnă valorile și proiectele noastre", a precizat Constantin.

Potrivit lui Daniel Constantin, în aceeași ședință, senatorul Nicolae Nasta a fost votat secretar general, alături de deputatul Damian Florea, care avea dinainte această calitate, în urma fuziunii dintre Partidul Conservator și Partidul Liberal Reformator.

"Tot astăzi l-am validat la funcția de președinte la Sectorul 4 pe domnul Ștefan Spiridon. Dânsul este consilier local la sectorul 4, este viceprimar la Primăria sectorului 4 și va fi președinte interimar până când vom organiza alegerile ALDE Sectorul 4", a afirmat Constantin.

CITEŞTE ŞI Călin Popescu Tăriceanu pierde unul din cei mai aproapiaţi colaboratori. Un fost ministru iese din politică

loading...

Ştirile orei

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ