Daniel Constantin: Traian Băsescu este dezinformat în privinţa certificatelor de depozit

| 22 aug, 2013

Ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, a declarat joi că preşedintele Traian Băsescu a fost dezinformat de către consilierii săi care i-au spus că certificatele de depozit au un impact asupra preţului cerealelor.

"Cred că preşedintele a fost dezinformat de către consilierii care i-au spus că certificatele de depozit au un impact asupra preţului, asupra faptului că nu vor putea fermierii să înceapă campania din această toamnă. Eu am făcut un calcul şi nu pe impresii, ci pe cifre: capacitatea care s-a stocat prin această măsură, de altfel generoasă, cu un efect bun în special pentru fermierii mari, capacitatea care a fost stocată a fost de 2,25% din 2009 până în prezent. Deci impact asupra preţului nu putea să aibă şi nici impact pentru agricultori. 400.000 de tone, dacă nu mă înşel, au fost stocate, dintr-o capacitate anuală de aproape 18 milioane de tone. Deci cam acesta este impactul", a afirmat Daniel Constantin.

Potrivit ministrului, certificatul de depozit a fost suspendat din cauză că nu a mai beneficiat de garanţii de la bugetul de stat.

"Sigur că lucrul acesta contează mai puţin, certificatul de depozit nu din acest motiv a fost suspendat, ci din motivul că nu a beneficiat în continuare de fondul de garantare, de garanţii de la bugetul de stat. Există o limită de 42 de milioane de euro care a fost aprobată pe ordonanţa din 2009, dar această limită nu a fost atinsă nici pe timpul guvernării PDL, nici în 2009, nici în 2010 şi nici în 2011, nici în 2013, dar în acest an nici nu se putea pentru că nu erau suficiente nici acele 42 de milioane, ci trebuia fonduri mult mai mari. Fondul de garantare este cel care a spus că s-a descoperit de zece ori decât sumele pe care le avea la dispoziţie", a precizat Daniel Constantin.

Preşedintele Traian Băsescu a declarat miercuri că anul acesta Guvernul are o mare responsabilitate în "sabotarea agricultorului român", făcând referire la faptul că agricultorii nu pot beneficia de certificatele de depozit.

"Agricultura de succes nicăieri în lume, şi cu atât mai puţin în Europa, nu este o agricultură lăsată strict pe umerii agricultorilor. Având în vedere importanţa strategică, aceea de a da hrană cetăţenilor, a acestui sector, toate statele s-au implicat pozitiv şi în limita resurselor pentru a-i sprijini pe agricultori. (...) Vreau să ştiţi că îmi este cunoscută marea problemă a producătorilor agricoli, şi anume aceea că, deşi avem o producţie foarte mare, anul acesta agricultorii nu pot beneficia de certificatele de depozit. Ceea ce i-a obligat şi îi obligă să vândă acum producţia de grâu, în condiţia în care doar patru, cinci firme străine fac achiziţiile şi mă tem că le fac şi oarecum concertat, adică pare a fi un lucru de care să se ocupe puţin Consiliul Concurenţei", a spus şeful statului.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ