De ce i-a fost mărită pedeapsa lui Gigi Becali cu 6 luni de închisoare

| 15 iul, 2013

Gigi Becali a dat dovadă de perseverenţă infracţională în perioada lungă de timp în care şi-a desfăşurat activităţile ilicite, arată Tribunalul Bucureşti, în motivarea deciziei prin care i-a mărit acestuia pedepsa la trei ani şi jumătate de închisoare.

"Referitor la sporul aplicat de 6 luni, tribunalul consideră că este suficient pentru a se atinge scopul educativ şi preventiv al pedepsei, acesta impunându-se în raport de perseverenţa infracţională a petentului şi perioada lungă de timp în care acesta şi-a desfăşurat activităţile ilicite", notează judecătorul Tribunalului Bucureşti (TB), în documentul citat de Mediafax.

Totodată, arată instanţa, "în situaţia în care nu s-ar aplica un spor cu ocazia contopirii pedepselor, s-ar crea impresia de impunitate pentru condamnat, ceea ce va constitui un îndemn la săvârşirea a cât mai multe infracţiuni, în viitor, după ce a săvârşit o faptă prevăzută de legea penală".

"Tribunalul are în vedere de asemenea, în ce priveşte sporul de pedeapsă de şase luni, faptul că pentru infracţiunile cele mai grave că petentul a fost condamnat la o pedeapsă rezultantă de trei ani închisoare faţă de care s-a dispus suspendarea executării sub supraveghere şi cu aplicarea circumstanţelor atenuante", mai arată Tribunalul, în documentul menţionat.

Tribunalul Bucureşti a decis, în 27 iunie, după ce a judecat cererea de contopire a pedepselor lui Gigi Becali,să îi aplice acestuia un spor de şase luni de închisoare, finanţatorul Stelei având astfel o condamnare de trei ani şi jumătate de detenţie.

Instanţa a admis în parte solicitarea procurorului Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) de aplicare a unui spor de un an de închisoare.

Avocaţii lui Becali au precizat atunci, că decizia tribunalului nu este definitivă şi va fi atacată cu recurs la Curtea de Apel Bucureşti.

Cererea lui Becali a vizat contopirea pedepselor din condamnările definitive primite în dosarele sechestrării de persoane, schimbului de terenuri cu MApN şi "Valiza".

Procurorul DNA a arătat atunci că Becali a comis o pluralitate de infracţiuni, cu grad ridicat de pericol şi în participaţie penală cu un anturaj infracţional, astfel că se impune aplicarea unui spor de pedeapsă de un an.

Reprezentantul DNA i-a explicat judecătorului Marin Marino Constantin că finanţatorul Stelei a săvârşit fapte grave, iar pentru cele mai grave dintre acestea a primit doar trei ani de închisoare. El a mai arătat că, potrivit normelor legale în vigoare, Becali poate fi eliberat după ce execută două treimi din pedeapsă, respectiv doi ani de închisoare, şi a subliniat că, în opinia sa, această pedeapsă este mică în raport cu numărul şi gravitatea faptelor comise.

Potrivit procurorului, activitatea infracţională a lui Becali are periodicitate şi ritmicitate, iar în acest context el ar trebui să petreacă mai mult timp în detenţie.

La rândul lor, avocaţii finanţatorului echipei Steaua au spus că nu ar exista temei legal în baza căruia, la momentul contopirii, să se facă aplicarea unui spor de pedeapsă, aşa cum solicită procurorul DNA.

Totodată, avocaţii au arătat că există temei legal pentru ca, după decontopire, reindividualizare şi recontopirea pedepselor, judecătorul să stabilească suspendarea executării pedepsei datorită profilului socio-moral al clientului lor, dar şi naturii pedepsei, aceasta fiind una mică, aflată sub minimum special prevăzut de legea penală.

Apărătorii lui Becali au mai spus, în acest context, că judecătorul de caz ar putea dispune suspendarea executării pedepsei, dar au cerut totodată magistratului ca, în cazul în care nu hotărăşte în acest sens, să menţină în vigoarea pedeapsa existentă de trei ani de închisoare cu executare, fără a o majora.

 

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ