DE NECREZUT! “Îngerul” din Mons, care a protejat trupele britanice, a fost un EXTRATERESTRU

| 28 mai, 2014

Un “înger”, pe care l-au văzut mai mulți soldați britanici și cărora le-a salvat viața într-una dintre cele mai sângeroase bătălii din Primul Război Mondial nu a fost trimis din cer, așa cum au subliniat reprezentanții Bisericii, ci era de origine extraterestră.

 

Un fenomen interesant și straniu s-a petrecut în timpul Bătăliei de la Mons, când soldații englezi au fost atacați de cei germani. Conform istoricilor, această luptă a fost una dintre cele mai sângeroase, iar dacă minunea nu se petrecea, cu siguranță că soldații englezi urmau să fie măcelăriți până la ultimul de inamic.

În ciuda aparențelor dramatice, doar 1600 de vieți au fost pierdute în urma acestei lupte. Dintr-o dată, un personaj straniu și-a făcut apariția din cer, care semăna cu Sf. Ioan Botezătorul și care a salvat sute de mii de vieți.

În acele vremuri, soldații care au văzut miracolul au descris apariția îngerului de la Mons precum una divină, iar pentru că pe atunci nimeni nu vorbea despre extratereștri era cert că Dumnezeu și-a trimis un reprezentant să-i salveze pe soldații nevinovați trimiși absurd să se omoare între ei.

Bineînțeles că serviciile secrete engleze au demarat o anchetă amplă după ciudatul eveniment, prin care au încercat să determine ceea ce s-a petrecut cu adevărat. Rezultatele anchetei nu au fost concludente și în ziua de astăzi, după 100 de ani de la straniul eveniment, lucrurile sunt învăluite într-un mister adânc.

Kevin Goodman, un expert în ONZ-uri și viață extraterestră, a descris evenimentul de la Mons precum unul clasic.”Cultura în 1914 nu le permitea oamenilor să vadă mai departe de Dumnezeu și armata sa de îngeri. Din această cauză atunci prezenta a fost numită înger, iar in zilele notare extraterestru. Convingerea mea este că aceşti îngeri sau extratereștri ne protejează și veghează ca omul să ajungă o ființă spirituală, motiv pentru care ei pot interveni și modifica viitorul. Așa s-a întâmplat și la Mons în urmă cu 100 de ani, când un extraterestru a intervenit pentru a pune punct unei nebunii.”

Aceeași convingere o au numeroși specialişti care au studiat intens fenomenul OZN. Argumentul suprem se referă că în vremuri de război și neliniște sufletească, orice apariție stranie care are menirea să te ajute este percepută precum un semn de la Dumnezeu. Oamenii au tendința să creadă într-un creator universal, pe când ei sunt ghidați pe drumul spiritualității, din umbră, de către una sau ai multe specii extraterestre.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ