Decizia CSM în privința procurorilor 'REBELI' din DNA a stârnit furia magistraților: 'Mi-e silă'

| 06 iul, 10:39

Mai mulţi magistraţi de la tribunale din ţară şi-au arătat indignarea, pe Facebook, referitor la maniera în care Secţia pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii a dat aviz, în şedinţă secretă, revocării din DNA a procurorilor Doru Ţuluş şi Mihaela Iorga, scrie Mediafax.

"Un singur termen, fără drept de apărare, fără nimic... Mi-e silă, scârbă şi jenă. Mai am săptămâna asta de serviciu şi mă mai gândesc", a scris, marţi, pe pagina sa de Facebook, judecătorul Adina Maria Lupea, de la Curtea de Apel Cluj, făcând referire la şedinţa secretă a Secţiei pentru procurori din cadrul CSM în care s-a decis avizarea revocării cerute de Laura Codruţa Kovesi pentru procurorii Doru Ţuluş şi Mihaela Iorga.

Judecătorul Tribunalului Gorj, Mădălina Elena Vladu-Crevon, sugerează că scandalul din DNA arată de fapt adevărata imagine a ceea ce se întâmplă acolo, ajungându-se la "o nevoie" de mult curaj pentru a spune adevărul.

"Avem nevoie de lupta anticorupţie, fără îndoială! (...) Însă atunci când unii din cei mai vechi şi până acum, de necontestat dintre aceştia, care au pus cariera pe primul plan, aleg să plece ori sunt puşi la zid pentru raţiuni complicate, cu siguranţă asistăm la mult mai mult decât o simplă frustrare! Este un semnal că ACOLO lucrurile sunt altceva decât ceea ce se afirmă şi că este nevoie de mult curaj pentru a le spune pe nume! E doar un început! Avem nevoie de profesionişti!", a scris, pe Facebook, Mădălina Elena Vladu-Crevon, judecător la Tribunalul Gorj.

"A devenit o modă în România sa te legi cu lanţuri de porţile unei instituţii, să arăţi ca eşti singurul/singura capabil/capabilă să o conducă?" a transmis şi Lăcrămioara Axinte, judecător în cadrul Tribunalului Botoşani, tot pe Facebook.

Judecătorul a criticat şi declaraţiile procurorului general, Augustin Lazăr, care a spus că procurorii Ţuluş şi Iorga probabil se află "într-o stare emoţională", referindu-se la acuzaţiile făcute de aceştia la adresa Laurei Codruţa Kovesi.

"Dacă un procuror dintr-o structură specializată ar trebui să lucreze acolo doar 4 ani pentru că, vezi Doamne, s-ar uza din punct de vedere mental, emoţional, atunci ce se poate spune despre un procuror care este în funcţii de conducere extrem de importante de peste 10 ani?", a mai scris Lăcrămioara Axinte.

Tag-uri: csm, Iorga, Tulus
loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ