Descoperire INCENDIARĂ făcută de Stephen Hawking

| 01 iun, 2014

Astrofizicianul Stephen Hawking a găsit formula secretă care poate ajuta o echipă să câştige Cupa Mondială din Brazilia.

Astrofizicianul britanic Stephen Hawking spune că a descoperit "formula câştigătoare" care ar putea ajuta echipa naţională de fotbal a Angliei să triumfe la Cupa Mondială din Brazilia, culoarea roşie şi evitarea temperaturilor ridicate numărându-se printre factorii determinanţi.

Celebrul savant britanic, renumit pentru teoriile sale din domeniul astrofizicii, a fost angajat de o companie de pariuri pentru a analiza datele statistice de la toate ediţiile Cupei Mondiale la care Anglia s-a calificat după ce a câştigat acest trofeu în 1966. Compania britanică l-a contactat pe Stephen Hawking, în speranţa că acesta va descoperi formula câştigătoare, potrivit huffingtonpost.com..

Concluzia renumitului astrofizician este următoarea: Naţionala antrenată de Roy Hodgson are cele mai bune şanse de a triumfa în Brazilia dacă va evita temperaturile ridicate, va adopta agresivul sistem de joc 4-3-3 şi va purta un echipament roşu.

Cu toate acestea, Stephen Hawking spune că nu va paria pe Anglia în ceea ce priveşte echipa câştigătoare din Brazilia şi consideră că ţara gazdă va câştiga turneul: "Ar fi o naivitate să treci cu vederea echipa Braziliei. Ţările gazdă au câştigat 30% din Cupele Mondiale".

Savantul britanic a utilizat principii ştiinţifice pentru a alcătui două formule de calcul. Prima dintre ele, care ţine cont de mai multe variabile, descrie probabilitatea ca Anglia să câştige un meci, iar cea de-a doua vizează şansele pe care Anglia le are în cazul meciurilor care se vor încheia prin executarea loviturilor de la 11 metri.

"Încă din zorii civilizaţiei, oamenii nu au fost mulţumiţi de ideea potrivit căreia evenimentele sunt chestiuni fără legătură între ele şi inexplicabile", a declarat Stephen Hawking într-o conferinţă de presă organizată la Londra. "Ei au dorit mereu să înţeleagă acea ordine care stă la baza lumii. Cupa Mondială nu face excepţie", a adăugat savantul.

Mai multe pe Descopera.ro.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ