Despre Roşia Montană nimic?

| 11 oct, 2013

Când s-a scris că protestul pierde aer și, în consecință, se dovedește că a fost ”umflat” artificial, s-a supărat lumea. Dar evidențele nu pot fi contestate și în condițiile în care beneficiem de ultimele săptămâni frumoase de toamnă, înainte să se strice vremea.

Deci, s-a stricat prima socoteala a celor care se și vedeau discutând la per-tu cu guvernul, cu o listă de doleanțe până în pământ, care mai de care mai interesante și având legături cât se poate de volatile cu Roșia Montană. La 24 de ani după căderea dictaturii comuniste, când România ocupă locul al 12lea loc în lume la vitezele de rețea, e cam greu să presupui că organizatorii protestului ar mai putea vinde opiniei publice un protest însăilat, pe post de mare cruciadă eco.

Mai deschid și românii o pagină pe net, mai văd un documentar, nu-i poți ameți așa ușor acum. Organizatorii, câți vor fi fost, au avut marfă puțină și subțire, pe care au înmulțit-o precum un bucătar care bagă făină, în lipsă de altceva. După ce te răstești la mass media că nu se prezintă în poziție de drepți ”să te transmită” cum bați ore în șir cu un bidon în macadam, să nu te superi când aceeași mass media îți solicită să dai dovadă și de un pic de substanță, măcar cât să salvezi aparențele și să maschezi demagogia cumplită și arivismele celor care s-au folosit de manifestațiile Pieței Universității ca de o trambulină numai bună să le propulseze vanitățile personale. Acum stăm și noi strâmb, presari haini ce suntem, ca să judecăm drept.

Unde sunt mesajele zilnice, unde este ingeniozitatea, unde sunt susținătorii dedicați ai proiectului. Hai, băieți, că nu e greu. Când te confrunți cu funcționari, de stat sau corporatiști, nu trebuie să dai dovadă decât de idei ingenioase și entuziasm.

Dacă ți se dezumflă protestul în plin galop, când vremea este văratică, studenții s-au întors în Capitală, nu există subiecte mai mari care să te bruieze, ei bine, în acest caz fii corect și nu te supăra când se speculează pe marginea unui protest care apare acum inflamat artificial. Că doar nu putem admite că niște cutremure leșinate au luat tot caimacul și bucureștenii, care să nu uităm că au precedentul motivației adevărate care a stat la baza luptelor cu jandarmii în gerul de la începutul lui 2012, s-au săturat pur și simplu și nu mai consideră cool să participe la megacruciada oengeurilor ecologiste.

NU se poate să dezamăgiți așa, ce o să zică de exemplu doamna aceea care a provocat confuzia dintre un portal de bloguri și ditamai agenția CNN, mai ales după ce a avut inspirația și a croșetat conceptul numai bun pentru hipsterimea română, cu Toamna românească? Sau poate că protestatarul din Piață judecă bine numai la rece și nu e suficient de frig, încă?

 

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

1 Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
11 oct, 2013
cantautor
sa inteleg ca s-a votat deja in Parlament?
de unde atata "usurare"...?

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ