DNA: Bogdan Olteanu, trimis în judecată

| 18 oct, 14:45

Procurorii DNA l-au trimis în judecată, în stare de arest la domiciliu, pe Bogdan Olteanu, la data faptei președinte al Camerei Deputaților, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență.

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secţia de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupţie au dispus trimiterea în judecată, în stare de arest la domiciliu, a inculpatului Olteanu Bogdan, la data faptei preşedinte al Camerei Deputaţilor, pentru săvârșirea infracţiunii de trafic de influență. 

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt: 

În perioada iulie - noiembrie 2008, inculpatul Olteanu Bogdan, în calitate de preşedinte al Camerei Deputaţilor, a solicitat și primit de la un om de afaceri suma de 1.000.000 de euro și sprijin electoral, constând în servicii de marketing și consultanță, în schimbul efectuării de demersuri pe lângă primul ministru de la acea dată, astfel încât o anumită persoană să fie numită pe postul de guvernator al Deltei Dunării.


Banii au fost remiși de către omul de afaceri, printr-un intermediar, la sediul unui partid politic.

Ulterior, ca urmare a diligențelor depuse de inculpatul Olteanu Bogdan, persoana respectivă a fost numită la data de 18 septembrie 2008 în funcția de guvernator al Deltei Dunării.

Astfel, la data de 31 iulie 2008, a avut loc o întâlnire între Bogdan Olteanu și omul de afaceri într-o localitate situată în Delta Dunării, prilej cu care inculpatul i-a cerut omului de afaceri suma de 1 milion de euro în schimbul influenței pe care urma să o exercite asupra primului ministru în vederea numirii unei persoane agreate de omul de afaceri pe postul de guvernator al Deltei Dunării; în același sens, inculpatul a acceptat și promisiunea omului de afaceri de a-i oferi sprijin electoral constând în prestarea servicii electorale în campanie.

Ulterior, activitatea infracțională a continuat cu remiterea, către inculpatul Olteanu Bogdan, a sumei de un milion de euro, prin intermediar, într-o zi din intervalul 31 octombrie - 7 noiembrie 2008, la sediul unui partid politic. În perioada august – noiembrie 2008, s-au prestat efectiv şi serviciile electorale promise (analize politice, sondaje, analize media, rapoarte de analiză, profilul candidatului, monitorizări media, documentare statistice referitoare la profilul alegătorilor din colegiul în care candida inculpatul, simulări referitoare la rezultatul votului și la alocarea mandatelor de parlamentar).

Având în vedere necesitatea de a evita ascunderea, înstrăinarea sau sustragerea de la urmărire a bunurilor deţinute de inculpat pentru a servi la confiscarea prin echivalent a sumei de un milion de euro, precum şi dispoziţiile art. 20 din legea 78/2000, care prevăd că în situaţia infracţiunilor de corupţie, luarea măsurilor asigurătorii este obligatorie, s-a dispus instituirea măsurii asiguratorii a sechestrului pe bunurile mobile şi imobile aflate în proprietatea inculpatului. 

S-a dispus disjungerea cauzei şi continuarea cercetărilor faţă de alte fapte şi alte persoane. 

Dosarul a fost trimis spre judecare la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, cu propunere de a se menține măsurile asigurătorii dispuse în cauză. Totodată, procurorii solicită înlocuirea măsurii arestului la domiciliu cu măsura preventivă a controlului judiciar.

Această etapă a procesului penal reprezintă finalizarea anchetei penale și trimiterea rechizitoriului la instanță spre judecare, situație care nu poate să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție, se arată în comunicatul DNA.

Tag-uri: bogdan olteanu, DNA
loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ