Drulă cere PSD și PNL să voteze vineri legea privind împărțirea banilor între PMB și sectoare

| 04 dec, 21:48

Candidatul USR la Primăria Capitalei, Cătălin Drulă, cere PSD și PNL să voteze vineri, în procedură de urgență, proiectul de lege privind împărțirea banilor între PMB și sectoare, aplicând astfel rezultatele referendumului din 24 noiembrie 2024.

 

'Dacă nu implementăm urgent referendumul pentru un buget metropolitan, pentru care am depus și lege în Parlament, orașul nu va putea dezvolta proiecte mari. Nicușor Dan a spus foarte clar ieri: nu va accepta legea bugetului pe 2026, nu o va promulga, dacă Guvernul nu implementează rezultatul referendumului votat de bucureșteni. Legea depusă de mine este la Senat. Cer tuturor partidelor să o trecem în procedură de urgență, astfel încât pe 2026 deja să se aplice această lege', a declarat candidatul USR într-o conferință de presă susținută, joi, în fața sediului PMB.
El a făcut apel și la contracandidații săi care au funcții de conducere în PSD și PNL să facă demersuri în vederea dezbaterii proiectului.
'Este necesar ca domnii Băluță și Ciucu să iasă din ipocrizie, să vorbească cu partidele pe care le conduc. Ciucu este prim-vicepreședinte. Băluță este președinte PSD București, membru în conducerea PSD. Să meargă la partid și mâine să mergem la Parlament și să votăm această lege. Este clar că Bucureștiul marilor proiecte, Bucureștiul unui urbanism de calitate, Bucureștiul antimafia va avea un partener în președintele Nicușor Dan și va avea un lider în mine, ca primar', a spus el.
Deputatul USR Cătălin Drulă a depus pe 22 octombrie la Parlament proiectul de lege de transpunere a referendumului votat de bucureșteni anul trecut, prin care se reglementează ca repartizarea impozitului pe venit și a taxelor locale între Primăria Municipiului București și primăriile de sector să fie aprobată de Consiliul General al Municipiului București.
'Am depus în Parlament proiectul de lege de transpunere a referendumului votat de bucureșteni anul trecut covârșitor, aproape 500.000 de bucureșteni au votat ca Bucureștiul să aibă un buget unic, ca banii bucureștenilor să meargă către proiectele mari, către proiectele de transport, de termie, către investiții în zone publice, să nu fie împărțiți de Guvern direct la Ilfov și direct pe criterii politice la sectoare', afirmase Drulă, la Palatul Parlamentului.

 

Tag-uri:
loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ