Echipa Rapid București a intrat în faliment: Decizia instanței nu este definitivă

| 14 iun, 09:41

Tribunalul BUcurești a decis luni intrarea în faliment a clubului Rapid, informează ProSport. Decizia instanței nu este definitivă.

Clubul înființat în anul 1923 are datorii de peste 18 milioane de lei, dintre care 10 milioane la Fisc. Decizia dată de Tribunalul Bucureşti:

Rapid a intrat în insolvenţă în finalul anului 2012. Situația financiară a clubului nu s-a îmbunătățit din acel moment.

Rapid a promovat în acest an, astfel că rămâne de văzut ce se va întâmpla acum cu locul din Liga 1, dacă decizia va fi menţinută şi la apel.

Rică Răducanu, o legendă a echipei Rapid București, a mărturisit, la Realitatea TV, că nu a primit foarte bine această decizie a Tribunalului București, susținând, totuși, că se aștepta la o anumită măsură, însă nu atât de drastică.

"Cam nasol am primit vestea. În primul rând, mă așteptam la ceva, dar nu chiar faliment direct. Mai bine mor decât să nu mă mai duc pe Giulești, să nu mai văd Rapidul, mai ales că ne pregătim pentru 2020. S-a spus că o să repare stadionul, dar dacă nu mai avem echipă... Cea mai frumoasă amintire a mea este Rapidul, asta e toată viața mea. Eu am avut șansa vieții când am venit pe Giulești, am copilărit acolo. Și acum mă duc pe Giulești și nu-mi vine să cred. E viața mea, eu aici am avut toate bucuriile vieții, aici mă iubește lumea", a spus Rică Răducanu.

Acesta a explicat că una dintre cauzele decăderii echipei Rapid București este și lipsa suporterilor pe stadion.

"I-am cunoscut personal pe investitori. Eu m-am rugat de ei dacă pot face ceva să ținem echipa cât se poate de sus și să intrăm și noi în rândul oamenilor, cum era pe timpuri. E greu de ținut acum. Din ce cauză? Pentru că îți trebuie mulți bani. Nu sunt supărat pe Copos, așa cum a fost, a ținut Rapidul. Acum, nici oamenii nu mai vin. Dacă nu ai spectatori, e greu să țină un om o echipă de fotbal", a conchis fostul fotbalist român.

 

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ