Economia în 2016: Speranţe mari privind consumul, temeri privind haosul fiscal şi influenţele politice

| 06 ian, 10:24

Deciziile cu caracter electoral pe care autorităţile ar putea fi tentate să le ia în 2016, precum și noi intervenții asupra Codului Fiscal sunt marile temeri ale oamenilor de afaceri pentru acest an.

Anul 2016 ar putea fi anul în care economia românească, susţinută de creşterea consumului, ar putea înregistra cele mai bune performanţe de după 2009, însă perspectivele pozitive sunt condiţionate de evoluţia fiscalităţii şi de "zgomotul" politic, generat de alegerile locale şi generale, potrivit unui barometu semestrial realizat de KeysFin.

Evoluţia pozitivă din economie, preconizată pentru 2016, este condiţionată în primul rând de cadrul fiscal: oamenii de afaceri se tem că autorităţile vor opera noi modificări care le vor da peste cap planurile de afaceri.

"Codul Fiscal a avut peste 135 de modificări în ultimii 7 ani. Am asistat la tot felul de artificii menite să regularizeze bugetul de stat, iar acestea au avut efecte directe în economie. Din discuţiile avute cu investitorii, a reieşit necesitatea unui cadru financiar stabil, predictibil, care să le permită să ia deciziile de business pe argumente stabile. Reducerea TVA din 2016 este un lucru pozitiv, însă temerile sunt îndreptate acum spre taxele şi impozitele locale, spre celelalte pârghii fiscale care, din dezbaterile publice, reiese că vor creşte exponenţial în 2016", spun experţii de la KeysFin.

Un alt mare semn de întrebare ridicat de investitori este cel legat de deciziile cu caracter electoral pe care autorităţile ar putea fi tentate să le ia în 2016, an în care avem atât alegeri locale cât şi parlamentare.

"Prezenţa unui guvern tehnocrat este un aspect pozitiv atâta timp cât acesta va fi lăsat să îşi facă treaba. Izbucnirea unor scandaluri politice în preajma alegerilor ar putea afecta în mod negativ imaginea României, iar piaţa valutară va simţi primul impact – speculatorii vor forţa euro, iar ieşirea cursului valutar de pe tendinţa pozitivă din 2015 va influenţa în mod semnificativ costurile din economie, consumul şi încrederea cosumatorilor", afirmă analiştii KeysFin.

"O deteriorare a mediului politic ar putea, de asemenea, antrena o schimbare a percepţiei investitorilor străini care abia au început să revină, treptat în România, dovadă ultimele statistici BNR, şi asta în condiţiile în care, în a doua parte a anului, se pun bazele planurilor de afaceri pentru anul următor", susţin experţii.

Barometrul KeysFin privind percepţia investitorilor asupra economiei româneşti a fost realizat în perioada 1-20 decembrie 2015, pe un eşantion reprezentativ de 150 de firme din diverse domenii de activitate, de la comerţ, la servicii financiare, agricultură, energie, confecţii, IT.

La întrebarea "Cum vedeţi evoluţia economică a României în 2016", procentul celor care estimează un trend pozitiv este de 57%, în timp ce 28% văd o evoluţie temperată, şi numai 15% întrezăresc o evoluţie negativă.

Faţă de barometrul economic din 1-15 iunie 2015, procentul investitorilor care văd viitorul în culori sumbre a scăzut de la 33 la 15%, în timp ce estimările rezervate au avansat de la 18% la 28%.

Ce a generat această schimbare în percepţia investitorilor? Potrivit barometrului de opinie KeysFin, principalele argumente ţin de evoluţia consumului, susţinut de reducerea TVA, scăderea costului carburanţilor şi dezgheţarea relativă a finanţărilor bancare.

"Toate estimările converg către o creştere a cererii interne de 6-7%, ca urmare a reducerii cotei medii a TVA-ului coşului zilnic de la 22,5 la aproximativ 14% şi majorării salariului mediu cu 8%. Creşterea salariilor din sectorul bugetar şi îmbunătăţirea nivelului de încredere al consumatorilor vor determina, cel mai probabil, un reviriment în consumul intern care ar putea duce PIB-ul către un avans de 4%", afirmă analiştii de la KeysFin.

Perspectivele economice din consum ar putea fi dublate de creşterea investiţiilor în două dintre sectoarele cheie din economie – agricultură şi construcţii.

În agricultură, trendul ultimilor ani a arătat o creştere spectaculoasă a numărului companiilor, de la 8067 în 2010 la 9929 în 2014 şi a cifrei de afaceri de la 11,8 miliarde lei la 20,8 milarde lei (2010-2014). "Trendul ultimilor ani a arătat că agricultura trece printr-un proces de maturizare şi coagulare cu rezultate evidente şi cu tehnologii care elimină tot mai mult din riscul anilor trecuţi – evoluţia meteo. 2016, din estimările mediului de afaceri, se anunţă a fi cel mai bun an din ultimii şase", spun analiştii KeysFin.

Şi în construcţii, evoluţia pozitivă remarcată în 2015 ar putea să continue în 2016. " Dezvoltarea creditării pe acest segment, susţinută de apetitul în creştere al populaţiei, urmare a scăderii preţurilor din sectorul imobiliar, poate influenţa în mod pozitiv economia, mai cu seamă că acest sector are o puternică dezvoltare pe orizontală în economie", spun economiştii care remarcă însă şi semnele de întrebare evidente la care încă se aşteaptă un răspuns.

"Modificările preconizate ale programului Prima Casă şi legislaţia care permite darea în plată a imobilelor de către datornici pot duce la înrăutăţirea mediului financiar-bancar, cu consecinţe directe, negative, în susţinerea acestui sector cheie în economie", au mai spus analiştii.

Ca şi în cazul barometrului din iunie, oamenii de afaceri trec la capitolul măsuri necesare îmbunătăţirea colectării taxelor şi impozitelor şi a absorbţiei fondurilor europene.

"Din păcate, 2016 nu prezintă, cel puţin în acest moment, proiecte de dezvoltare cu impact pe orizontală în economie, de la construcţia de autostrăzi la îmbunătăţirea funcţionării administraţiei publice. În afară de construcţia de stadioane şi săli de sport, pare că 2016 va fi un an fără ţinte foarte importante", remarcă analiştii care trag un semnal de alarmă privind predictibilitatea acţiunii publice.

"Infrastructura, educaţia, sănătatea, cercetarea – domenii fundamentale pentru dezvoltarea României rămân încă la statutul de subfinanţare. Cercetarea mai ales, domeniu în care potenţial există, nu are, din păcate, niciun plan de susţinere din partea statului. În condiţiile în care inovaţia este principalul motor al dezvoltării economice.

 

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ