Șeful Poliției Sinaia, adus la sediul DNA Ploiești

| 13 ian, 17:44

Șeful Poliției Sinaia, Marin Tudorică, a fost adus, miercuri după-amiază, la sediul DNA Ploiești unde va fi audiat într-un dosar de trafic de influență care îl vizează și pe adjunctul său, Ionuț Roșca.

Procurorii au efectuat percheziții miercuri, timp de aproximativ zece ore, atât la sediul Poliției Sinaia, cât și la domiciliile celor implicați în dosarul privind săvârșirea unor infracțiuni de corupție și asimilate celor de corupție comise în perioada 2013-2015.

De asemenea, anchetatorii au ridicat documente și de la Primăria Sinaia referitoare la omul de afaceri care controlează societatea Simacris SRL din Sinaia, Cristian Simion, care a fost, de asemenea, adus la audieri.

Surse judiciare au declarat că Tudorică și Roșca ar fi intervenit, în ultimii ani, pentru stoparea unor controale care vizau societatea Simacris SRL din Sinaia, ei primind în schimbul acestor demersuri foloase necuvenite în valoare de aproximativ 40.000 de euro.

În urma audierilor, procurorii DNA Ploiești l-au plasat sub control judiciar pe Ionuț Roșca, adjunctul șefului Poliției Sinaia, interzicându-i totodată să își exercite funcția de ofițer, au declarat surse judiciare.

Potrivit surselor menționate, Roșca este acuzat de complicitate la trafic de influență.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ