Elena Udrea, condamnare definitivă în dosarul Gala Bute după ce ICCJ i-a respins contestaţia în anulare

| 07 apr, 18:02

Condamnarea fostului ministru Elena Udrea la şase ani de închisoare în dosarul Gala Bute rămâne definitivă după ce ICCJ a respins joi contestaţia în anulare depusă de aceasta.

 

Elena Udrea a fost dată oficial în urmărire, conform site-ului IGPR. Ea nu a fost găsită nici la adresa din buletin, nici la adresa din Corbeanca unde locuia împreună cu familia, pentru a fi încarcerată după condamnare.
În dosarul ''Gala Bute'', Elena Udrea a depus o contestaţie prin care solicita anularea condamnării de 6 ani închisoare, avocaţii săi invocând decizia Curţii Constituţionale privind modalitatea nelegală de constituire a completurilor de cinci judecători de la Instanţa supremă.
"Cu majoritate, respinge, ca nefondate, contestaţiile în anulare formulate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie şi condamnaţii Udrea Elena Gabriela, Breazu Liberiu Tudor, Nastasia Gheorghe şi Obreja Rudel împotriva deciziei penale nr. 93 din data de 5 iunie 2018, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 Judecători în dosarul nr. 2303/1/2017", se arată în decizia ICCJ.
Curtea mai constată că, prin încheierea nr. 210 din data de 19 decembrie 2018 pronunţată în dosarul nr. 3168/1/2018, reunit la prezenta cauză, s-a dispus admiterea cererii formulate de contestatorul condamnat Obreja Rudel privind suspendarea executării sentinţei penale nr. 181 din 28 martie 2017, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosarul nr. 1532/1/2015, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 93 din 5 iunie 2018, pronunţată în dosarul nr. 2303/1/2017 de Completul de 5 Judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, până la soluţionarea definitivă a contestaţiei în anulare. Constată şi că, prin încheierea din data de 20 decembrie 2018, s-a dispus suspendarea executării deciziei penale nr. 93 din 5 iunie 2018, pronunţată de Completul de 5 Judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în dosarul nr. 2303/1/2017, până la soluţionarea definitivă a contestaţiei în anulare, în ceea ce îi priveşte pe condamnaţii Udrea Elena Gabriela şi Breazu Liberiu Tudor, conform News.ro.
În martie 2017, instanţa supremă a condamnat-o pe fostul ministru al Dezvoltării Regionale Elena Udrea la şase ani de închisoare cu executare pentru luare de mită şi abuz în serviciu în dosarul Gala Bute, fiind achitată pentru tentativa de folosire de declaraţii false sau incomplete. Rudel Obreja a fost condamnat la cinci ani de închisoare cu executare, Gheorghe Nastasia a primit o pedeapsă de patru ani de închisoare, iar Ana Maria Topoliceanu a fost condamnată la trei ani de închisoare cu suspendare, în timp ce fostul mnistru al Economiei Ion Ariton a fost achitat.
Fostul consilier al Elenei Udrea Ştefan Lungu a primit o pedeapsă de un an şi şase luni de închisoare cu suspendare. Fostul asistent personal al Elenei Udrea, Tudor Breazu, a fost condamnat la trei ani de închisoare cu executare, pentru complicitate la luare de mită.
Procurorii au arătat în rechizitoriu că, în 24 iunie 2011, a fost încheiat un contract de servicii, atribuit prin negocierea fără publicarea unui anunţ de participare, între Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului (MDRT) şi SC Europlus Computers SRL, firma lui Rudel Obreja, având ca obiect prestarea serviciilor de promovare a României în cadrul evenimentelor desfăşurate cu ocazia organizării Galei Internaţionale de Box profesionist de către Federaţia Română de Box. În baza acestui contract, la 1 februarie 2012, Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului a efectuat plata serviciilor de promovare în valoare de 8.116.800 lei.
Fondurile publice au fost utilizate într-o modalitate interzisă de lege, respectiv pentru finanţarea unui eveniment sportiv organizat de către o societate comercială, iar suma achitată în baza contractului constituie în întregime un prejudiciu produs în patrimoniul ministerului. Prin încheierea contractului s-a urmărit în realitate asigurarea fondurilor necesare organizării galei de box menţionate, iar achiziţia de servicii de publicitate a reprezentat doar o justificare formală, pentru care nu există o nevoie reală a ministerului, cu unicul scop de a da o aparenţă de legalitate contractului. Mai mult, contractul a fost atribuit cu încălcarea procedurilor legale de achiziţie publică şi au fost achiziţionate servicii care nu se regăsesc printre categoriile de cheltuieli eligibile pentru programele cu finanţare europeană”, potrivit procurorilor.
Anchetatorii au susţinut că Elena Udrea a avut cea mai importantă contribuţie la săvârşirea acestor fapte şi la producerea rezultatului, deoarece ea a luat decizia organizării galei în urma unor discuţii informale cu Rudel Obreja, a determinat adoptarea actelor normative care au creat cadrul finanţării evenimentului, a cerut în mod repetat funcţionarilor din subordine să se întâlnească cu Obreja pentru a identifica soluţii în cazul încheierii contractului şi a participat nemijlocit la stabilirea bugetului care urma să fie alocat de către MDRT în afara cadrului reglementat de procedura achiziţiilor publice.

 

Tag-uri: elena udrea
loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ