Elena Udrea: Două advertoriale la preț de unu

Practic vorbind, pe Elena Udrea nu o susține nimic și nimeni în fantasmagorica sa cursă spre Cotroceni. Visul său bombastic despre președinția României s-a născut provocat și susținut doar de declarațiile aiuritoare ale lui Traian Băsescu.

Ori, despre cât de constant în opinii este președintele poreclit mai nou Răzgândescu, s-ar putea scrie o carte. Din păcate pentru ea, Elena Udrea nu are alt sprijin și nu poate jongla electoral decât cu acest capital prea subțire. Este suficient să trecem în revistă răceala maximă cu care este aceasta primită în absolut toate taberele politice existente. Chiar și cei care în timpul guvernărilor PDL îi arătau semne umile de deferență, forțați de împrejurări și de hachițele lui Băsescu, azi preferă să o ocolească cu grijă. Elena Udrea a devenit între timp mai mult decât nefrecventabilă, a devenit periculoasă mai ales pentru ambițiile supraviețuitorilor masacrului electoral din 2012. Cei care s-au tot coagulat de atunci în variate și mărunte bisericuțe politice, privesc cu ostilitate pretențiile actuale ale blondei, care ar vrea partea leului din puținul pe care se bat toți. Pedeliștii și-au făcut socotelile la limita supraviețuirii și au scos-o din cărți până și pe odrasla prezidențială, în timp ce popularii consideră deja în sinea lor că PMP este un partid mult prea mic pentru a suține două Elene în același timp.

Așa se face că favorita și temuta de altădată este în prezent în situația delicată a divei închipuite care-și plimbă fumurile pe podiumul unei prezentări de modă, fără să aibe habar că în urma ei lumea râde de firul dus al ciorapilor. Însă Elena Udrea nu a avut niciodată probleme cu rezervele de tupeu, astfel încât a trecut harnică la promovarea talentelor personale. Pentru cei care au avut răbdarea să-i urmărească dea lungul anilor traiectoria politică, campania electorală a Elenei Udrea se înscrie în primă fază în firescul laudei de sine, a lipsei de modestie. În a doua fază, se rezumă la atacuri sub centură la adresa adversarilor.

Pe aceștia din urmă, Elena Udrea îi desemnează singură, pe principiul că cineva care țintește atât de sus trebuie să aibă adversari pe măsură. Așa se face că, de cele mai multe ori, Elena Udrea vorbește în pungă, interpelând și atacând personalități politice care au învățat între timp că, în ceea ce o privește pe Udrea, cel mai bun răspuns este s-o ignori. Ar fi oricum mai mult decât dificil să te pui la mintea ei: argumentele sale sunt goale de conținut, retorica e ca la piață, când vrei marfa, dar mult mai ieftin. Cum răspunsurile din ce în ce mai rare, mai peste umăr sau chiar din rever, nu o mai satisfac blonda, care se și vede căpitanul nostru de la Cotroceni, a trecut la faza a treia.

Faza a treia este de fapt o întoarcere la prima, cea cu lauda de sine, cu mențiunea că de data aceasta acțiunea se petrece în advertoriale de presă. Și uite așa își mută blonda noastră ideile puține dar fixe în paginile de la Evenimentul Zilei, ziar care a mai dat dovadă și în trecut de stomac de tablă și o lipsă totală de jenă în privința fixațiile sale prezidențiale. Cum se scrie un astfel de articol? Banal de simplu.

Prima și cea mai importantă regulă este să ignori total CV-ul cadavrului politic pe care îl fardezi. Trecutul politic al favoritei prezidențiale este compromițător într-o asemenea măsură încât nu poți să decupezi mai nimic acceptabil, așa că mai bine îl ignori în totalitate. A doua regulă este să croșetezi un set de întrebări care să fie în același timp actuale și să aibă delicatețe și comoditate maximă pentru subiect, după modelul reclamelor la pudra și cremele pentru bebeluși, văzute la televizor.

Nu poți să-l vexezi pe mușteriu despre ultimele anchete în care apare menționat, așa că-i dai cu tot ce-ți vine mai pufos la îndemână, chiar dacă n-o privește pe Udrea nici cât negrul de sub unghie.

Te interesează părerea Elenei Udrea despre conturile deținute în Dubai despre care Nelu Iordache dădea cu subsemnatul la DNA? Ghinion, dar nu dispera, Evenimentul Zilei îți oferă părerea sa despre cât are de suferit PDL fără Băsescu și rolul esențial al acestuia din urmă în prezidențialele din 2014. Ai vrea să știi cum a mai devenit treaba cu absorbția aia exemplară de fonduri europene despre care și acum Uniunea Europeană mai solicită explicații lămuritoare? Vezi să nu... Udrea este prea ocupată să-și expună argumentele despre eutanasierea maidanezilor.

Pe acest model, ar fi complet inutil să speri la o întrebare cât de firavă despre cea mai recentă evoluție a anchetei în care fostul ministru și coleg al blondei, Ion Ariton a fost chemat martor la DNA. Ce contează că în ”Dosarul Bute” și scandalul financiar legate de sponsorizarea de 1,5 milioane de euro apare menționată și Elena Udrea. Candidata prezidențială nu are timp pentru asemenea fleacuri... În schimb are un subiect foarte important pentru țară, în consecință dă-i și combate, înfuriată și despletită: Ponta e obsedat de ea, Antonescu doarme, alea, alea...

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ