Elenei Udrea îi pică greu când i se spune adevărul în față

| 04 mai, 2014

Zilele acestea toată presa „a sărit din avion” în legătură cu schimbul de replici dintre Victor Ponta și Elena Udrea, uitând complet că suntem în plină campanie electorală! Dincolo de participarea la nenumărate evenimente electorale în toate județele țării, politicienii sunt în această perioadă întinși la maxim în privința acțiunilor și declarațiilor menite să monopolizeze atenția publică.

După cum am văzut, Elena Udrea a vrut să demonstreze că este „cea mai bărbată” femeie din politica românească și a sărit cu parașuta, atrăgându-și asupra sa mii de comentarii ironice și de priviri admirative din partea fetelor de 16 ani din întreaga țară.

Totuși, modul în care această acțiune de imagine a fost perceput de adversarii politici a generat o adevărată isterie în Partidul Mișcarea Populară, toți pmpiștii, udriștii și băsiștii luându-se de mână pentru a striga în cor că „s-a adus atingere demnității femeii Elena Udrea”. Desigur, o simplă acțiune de campanie.

Faptul că Victor Ponta a spus că Elena Udrea nu poate reprezenta un model pentru România este o remarcă de bun-simț. A avea libertatea opțiunii politice înseamnă că poți alege să nu admiri o persoană care are obsesia genților scumpe, a tocurilor roz și a revistelor glossy ori de cancan. Nu este o insultă pentru Elena Udrea să spui că nu-ți place ceea ce ea reprezintă.

Promovarea unui model feminin la nivel național trebuie să aibă în spate maturitate și inteligență, nu culori stridente și bani aruncați pe promovarea unei imagini tabloide. Faptul că Băsescu a lansat în urmă cu un număr de ani „invazia parașutelor” - a acțiunilor menite să ia ochii lumii prin absurdul lor hollywoodian - nu este un secret pentru nimeni.

Trebuie să fim sinceri cu noi înșine. Elena Udrea nu este „o parașută”, ci este o simplă parașutistă amatoare. Saltul ei de femeie fatală ne poate facem să întoarcem o privire confuză în direcția noului proiect prezidențial, dar nu ne poate obliga să punem ștampila din nou pe Băsescu și pe oamenii lui.

Curajul și demnitatea necesare pentru a conduce o țară nu se găsesc la 4.000 de metri altitudine, ci se observă în comportamentul de zi cu zi al oamenilor politici. Dincolo de accesoriile sclipitoare și de imaginea cumpărată, ce putem observa la Elena Udrea? Este săritura ei din avion un motiv să nu o mai „luăm în balon”?

Nu. Udrea pur și simplu a demonstrat din nou că nu are nimic în comun cu românii obișnuiți și că nu e capabilă să-i reprezinte. Ea este pur și simplu o întruchipare a frivolității, a fițelor, a lucrurilor pe care le considerăm boli ale societății românești de astăzi. Adevăratul curaj al femeilor din românia este dovedit de mamele singure care țin în spate o familie, de femeile care reușesc să găsească un echilibru între timpul petrecut cu cei dragi și efortul de a avea o carieră de succes, de tinerele care învață să devină profesoare, medici sau chiar piloți de avioane de vânătoare, cele care luptă împotriva discriminării pentru drepturi și salarii egale.

Elena Udrea nu reprezintă nimic din toate acestea – este doar un exemplu al clasei parveniților, o femeie care a trăit fără a ține cont de obraz și limitele moralității. Elena Udrea este cea care pozează la mare în bikini după ce a divorțat, cea care dă cu mopul îmbrăcată în costum popular și cu tocuri de 10 cm în picioare, cea cu pantalogii Gucci, cea care apare la imagini pe Google atuncicând scrii „parașută”.

loading...

Ştirile orei

STIRIDESPORT.RO
h
1 Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
05 mai, 2014
fan Sultanescu
bine le zice "unguru.."

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ