FANTASTIC! Simona Halep este în finala de la Australian Open, după un meci de infarct cu Kerber

| 25 ian, 09:49

Simona Halep (26 de ani, locul 1 WTA) a trecut în trei seturi de Angelique Kerber (30 de ani, locul 16 WTA), după un meci dramatic disputat în semifinalele Australian Open, şi va juca finala competiţiei contra Carolinei Wozniacki.

Simona Halep a câştigat meciul cu Angelique Kerber după trei seturi, în ultimul salvând in extremis două mingi de meci, 6-3, 4-6, 9-7. Astfel, sportiva noastră s-a calificat pentru prima dată în finala Australian Open.

Al treilea set a început nefericit pentru Halep, care a pierdut primul game, după un schimb de mingi incredibil. Sportiva noastră a revenit apoi spectaculos şi a făcut 1-1 şi 2-1. Kerber a egalat imediat scorul, 2-2. Dramatismul continuă, Halep a preluat conducerea, 3-2, apoi scorul a devenit 3-3. Simona Halep luptă extraordinar şi face 4-3. Sportiva noastră reuşeşte apoi să câştige şi pe serviciul adversarei şi se distanţează la 5-3. Simona Halep este la un singur game de finala Australian Open. Apoi, după un game uluitor, cu schimburi de mingi incredibile, Kerber a câştigat şi s-a apropiat iar de Halep, 5-4 pentru sportiva noastră. Apoi, după un game de infarct, în care Halep a avut două mingi de meci, Kerber a reuşit să câştige şi scorul este 5-5. Imediat, Kerber a făcut 6-5. Formidabilă partidă! Simona Halep a salvat şi ea două mingi de meci şi a egalat situaţia: 6-6. Sportiva noastră este de neoprit, face 7-6 şi este din nou aproape de câştigarea meciului. Însă, din nou, Angelique Kerber revine şi face 7-7. Apoi, Halep îşi câştigă serviciul şi face 8-7. După alt game senzaţional, cu ultimele puteri, Halep câştigă setul şi meciul. Va juca finala de la Australian Open cu Wozniacki.

LIVE TEXT Simona Halep - Angelique Kerber. Al doilea set a început, de asemenea, foarte bine pentru Halep, care şi-a câştigat serviciul. Kerber a făcut imediat 1-1, după care constănţeanca a dus scorul la 2-1, apoi 3-1. Jucătoarea germană a echilibrat apoi setul, scorul devenind 3-3. Halep a făcut apoi 4-3. Kerber a comis 6 erori neforţate în al doilea set, până în acest moment, faţă de 2 ale Simonei Halep. După un game extrem de disputat şi de solicitant, Kerber a egalat scorul, 4-4. Nemţoaica a reuşit apoi să câştige şi următorul game, pe serviciul lui Halep, preluând pentru prima dată conducerea, 5-4. Pe fondul căderii Simonei Halep, Kerber a câştigat setul doi. Acest set a durat 46 de minute.

LIVE TEXT Simona Halep - Angelique Kerber. Primul set a început foarte bine pentru Simona Halep, cu un game câştigat pe serviciul adversarei. Foarte ofensivă şi prestând un joc excelent, Halep a câştigat apoi şi următoarele patru game-uri, făcând 5-0, după numai 13 minute de la începutul meciului. Kerber a reuşit să ia primul game abia după 17 minute de joc, scorul devenind 5-1 pentru Simona Halep. Angelique Kerber a câştigat apoi şi următoarele două game-uri, iar scorul a devenit 5-3 pentru Simona Halep. Sportiva noastră a revenit, însă, şi a câştigat din nou pe serviciul adversarei şi a luat primul set, după 25 de minute de la startul întâlnirii.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ