RTV.net: Daniel Fenechiu, PPDD: Nu pot exclude încă una-două plecări din partid

| 24 iun, 2013

Liderul de grup al deputaţilor PPDD, Daniel Fenechiu, afirmă, într-un interviu acordat RTV.NET, că partidul se reorganizează pentru a evita pe viitor dezertările. Unul dintre scopurile reorganizării este eliminarea "infiltraţilor" în partid, din cauza cărora s-a înregistrat numărul mare de dezertări. Totodată, deputatul anunţă că OTV va fi relansată până la sfârşitul anului.

PPDD nu a fost ferit de intrarea în partid a unor oportunişti sau persoane care au fost trimise de alte partide şi au reuşit să penetreze în rândul candidaţilor noştri, spune Liderul de grup al deputaţilor PPDD, Daniel Fenechiu, în interviul pentru RTV.net.

"Întrucât majoritatea membrilor noştri de la început erau oameni simpli, modeşti, le-a venit foarte uşor celor care au venit în partid şi aveau nişte resurse financiare, mimând adeziunea la principiile partidului şi la ideile lui Dan Diaconescu, să facă pasul în faţă. Oameni şcoliţi, cu o anumită experienţă, unii dintre ei veneau din alte partide politice... Ne-am trezit în situaţia în care pe listele noastre de consilieri şi de parlamentari au intrat oameni care nu aveau nicio legătură cu idealurile partidului. Motiv pentru care, după obţinerea mandatelor de consilieri sau parlamentari, şi-au dat arama pe faţă. La consilieri s-a încercat remedierea situaţiei. Cei care nu au făcut politica partidului şi au făcut diverse alianţe, în afara celor stabilite la partid, ce au făcut politica lor sau au făcut politica altui partid, au fost excluşi", spune Daniel Fenechiu.
Liderul parlamentarilor PPDD spune că o parte din deputaţii PPDD au părăsit partidul, unii dintre ei ducându-se către PC, alţii înfiinţând acest grup al independenţilor, ca urmare a unei discuţii între liderii grupului nou format cu stafful PSD, cu domnii Ponta, Zgonea, Sârbu şi Dragnea, şi nu e foarte greu să intuiesc care va fi viitorul acestui grup.
De asemenea,  acesta a anunţat că televiziunea OTV va reapărea, momentul nu este încă foarte bine stabilit. "Ne reorganizăm organizaţiile locale, de jos în sus, şi cred că la sfârşitul anului vom fi la nivelul pe care ni-l dorim şi atunci vom avea şi arma noastră principală, OTV-ul.
Despre plecarea senatorului Tudor Barbu: "Poate fi percepută ca o lovitură serioasă pentru că mulţi îl asociază pe Tudor Barbu cu Dan Diaconescu şi l-au considerat mâna dreaptă a acestuia. Dacă vedem lucrurile aşa cum sunt, ne-a plecat un senator, nu-i nimic altceva decât încă o plecare a unui parlamentar PPDD".
PPDD nu se destructurează. Situaţia s-a stabilizat, deşi nu pot exclude încă una-două plecări pentru că natura umană e diversă. Pot să vă asigur că grupul de la Cameră va rămâne, că în Parlament se vede atitudinea PPDD, a mai spus liderul PPDD. 
loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ