Firea: ”Vor fi zile foarte dificile dacă Guvernul nu găseşte o soluţie prin care să sprijine autorităţile locale!”

| 15 apr, 19:36

Primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, susţine că este nevoie ca Guvernul să vină cu un plan de măsuri pentru susţinerea financiară a autorităţilor locale care în această perioadă alocă sume importante pentru domeniul sanitar. Numai Primăria Capitalei a alocat în aproximativ o lună, 10 milioane de euro.

 

”Suntem pregătiţi în ceea ce priveşte resursa umană, pentru că suntem toţi pe poziţii. Deocamdată, dar o perioadă scurtă, ne vom mai descurca şi cu banii, vor fi zile foarte dificile dacă Guvernul nu găseşte o soluţie prin care să sprijine autorităţile locale, cele care au în sarcină foarte multe activităţi în această perioadă. Nu ne victimizăm, nu ne plângem, dar toate aceste activităţi trebuie să fie realizate,legal, instituţional, juridic. Absolut totul necesită nu doar resursă umană, ci şi resursă bugetară. Am transmis şi eu, ca şi alţi primari, adrese către Executiv şi sperăm să existe o decizie în perioada următoare”, a spus Gabriela Firea, marţi seara, la Antena 3.
Firea a mai spus că numai în ultima aproximativ o lună Primăria Capitalei a alocat 10 milioane de euro pentru spitale şi pentru mărirea capacităţii de testare în Bucureşti.
„Peste 10 milioane de euro, un efort într-o lună, o lună şi jumătate. Toate spitalele trebuiau să fie pregătite pentru perioada de pandemie, s-au făcut relocări, s-au făcut investiţii nu numai în materialele necesare, ci şi în aparatură şi mai urmează stfel de investiţii pentru că ele sunt foarte necesare. Am aporbat buget pentru 25 deventilatoare şi aparatură pentru a mări capacitatea de testare în Bucureşti. Testăm cu prioritate cadrele medicale, DSP testează persoanele din carantină şi cele care prezintă simptome”, a mai spus Firea, potrivit News.ro.

 

loading...

Ştirile orei

STIRIDESPORT.RO
h
Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ