Florin Cîţu, după discuţia cu Marcel Ciolacu: Am propus să extindem această plafonare de preţuri şi compensare până în vară!”

| 25 ian, 19:57

Preşedintele PNL Florin Cîţu a declarat, marţi, la Senat, după discuţia pe care a avut-o cu preşedintele PSD Marcel Ciolacu, că a propus extinderea aceastei plafonări de preţuri şi compensare, la energie, până în vară, toate variantele, fie că vorbim de şase luni sau un an, urmând a fi discutate cu Comisia Europeană.

 

Cîţu a mai arătat că el este de acord şi ca Ordonanţa să se aplice retroactiv, pentru facturile din ianuarie, decembrie, noiembrie, doar că Ministerul Justiţiei trebuie să spună în avizul pe OYG dacă este constituţional.
Preşedintele PNL a afirmat că a discutat cu liderul PSD despre ceea ce se întâmplă după ce expiră această Ordonanţă, dacă se merge cu reglementare pentru şase luni de zile sau un an de zile, iar variantele trebuie discutate cu Comisia Europeană.
”Atunci am propus că poate extindem această plafonare de preţuri şi compendare, deci Ordonanţa pe care o va da azi Guvernul, să fie extinsă până în vară. Binenţeles că este o decizie pe care trebuie să o ia Guvernul dar îi voi propune, dacă nu avem timp, sau nu avem o decizie de la Comisie (...) să se prelungească până în vară. Depinde de ce se întâmplă şi de la 1 aprilie, deci sunt discuţii”, a spus Cîţu, într-o nouă declaraţie de presă susţinută la Senat.
Preşedintele PNL a precizat că, din cîte ştie, Ordonanţa pe energie va fi dată azi, şi că înainte de şedinţa de Guvern se va convoca şi Consiliul Economic şi Social (CES). Întrebat dacă se va aplica compensarea facturilor şi pentru luna ianuarie, Cîţu a răspuns:
”Eu susţin, şi pentru ianuarie, şi pentru decembrie, şi pentru noiembrie, problema este dacă susţine legislaţia din România, dacă poţi să faci ceva retroactiv”, liderul PNL precizând că depinde de avizul ministerului Justiţiei.
”Să lăsăm Ministerul Justiţiei să se pronunţe pe acest proiect de Ordonanţă, nu are rost să discutăm noi, din partea noastră suntem de acord să se ducă şi pe ianuarie, nu e niciun fel de problemă din partea noastră, Ministerul să îşi facă treabă şi dacă e constituţională, cu siguranţă va fi adoptată astăzi în Guvern”, a mai afirmat preşedintele PNL, adăugând că trebuie găsite soluţii.
Liderul PNL a ţinut să precizeze că s-a discutat şi despre ”un plan de investiţii care să asigure securitatea energetică a României până în 2026”.

 

Tag-uri: florin citu, PNL
loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ