Florin Cîţu: ”Nu vom interveni pentru a plafona preţul la energie. Avem nevoie de independenţă energetică!”

| 31 aug, 20:04

Premierul Florin Cîţu a anunţat că Guvernul nu va interveni pentru plafonarea preţului la energie, iar România are nevoie de independenţă energetică.

 

Şeful Executivului a a adăugat că trebuie să li se explice oamenilor foarte clar de ce au crescut preţurile la energie şi a mai precizat că majoritatea energiei este produsă în companii de „stat. Eu când am vorbit de reforma companiilor de stat am fost foarte clar – ineficienţele nu vreau să fie transferate asupra consumatorului. Nu vreau să descoperim că o parte din creşterea facturii, şi de aceea am chemat şi ANPC astăzi aici, la consumatorul final se datorează din transferul unor ineficienţe ale companiilor de stat către consumatorul final. Dacă aşa ceva se întâmplă şi găsim aşa ceva, vom lua cele mai dure măsuri”, a completat prim-ministrul.
„Am cerut să avem această întâlnire, de fapt am anunţat la ultima întâlnire că ne vom revedea. Ştiţi foarte bine că există o îngrijorare în spaţiul public care se accentuează în ceea ce priveşte preţurile la energie, în special pentru că vine sezonul de iarnă, plata facturilor şi atunci trebuie să venim cu soluţii. Bineînţeles că soluţia asupra preţurilor nu poate să vină de la premier. Trebuie să găsim soluţiile împreună. Vă spun din capul locului că nu vom interveni pentru a plafona preţurile. Asta ca să fie foarte clar. La ultima noastră întâlnire am înţeles problema majoră cu care ne confruntăm acum – o creştere a preţurilor peste tot în Uniunea Europeană. În acelaşi timp am înţeles problema noastră, aceea că trebuie să şi importăm energie şi nu producem exact cât avem nevoie. Să ştiţi că de la discuţia noastră m-am tot gândit şi eu sunt gata să îmi asum acest obiectiv, împreună cu dvs, dar îmi asum acest obiectiv. Este clar că avem nevoie de o independenţă energetică a României. Asta am înţeles eu din ce s-a întâmplat în această perioadă”, a afirmat Florin Cîţu la întâlnirea de marţi de la Palatul Victoria cu ministrul Energiei Virgil Popescu, ministrul Muncii Raluca Turcan, şi cu reprezentanţi ai ANRE, Transelectrica, OPCOM şi Consiliului Concurenţei, conform News.ro.
El a adăugat că sunt deja câteva programe avute în vedere pentru a atinge obiectivul independenţei energetice în România.
„O creştere a consumului. A trebuit să creştem importul şi suntem dependenţi de preţul energiei în UE. Ştiu am văzut că de exemplu în Spania s-au triplat preţurile, dar noi avem resursele pentru a avea independenţa energetică a României, pentru a face această independenţă energetică şi atunci trebuie să creştem capacitatea de producţie. Avem câteva programe la care lucrăm deja, dar este important pentru această guvernare şi îmi asum acest obiectiv de a atinge independenţa energetică a României. Bineînţeles că acesta este un obiectiv pe termen mediu şi asta implică mai multe acte normative la care deja lucrăm şi în Parlamentul României, dar trebuie să rezolvăm o problemă pe termen scurt acum pentru iarnă şi de aceeaşi ne-am întâlnit iar astăzi aici, pentru a definitiva soluţiile pe care deja le-am anunţat în spaţiul public”, a mai spus Cîţu.
Premierul a avertizat companiile de stat care produc energie cu privire la profitarea de situaţia creşterii preţului la energie.
„În primul rând e vorba de o soluţie pe care am propus-o şi trebuie să vedem detaliile – de a compensa o parte din factura pentru consum în această iarnă. Acestei soluţii trebuie să îi găsim forma finală cât mai repede. Repet. În primul rând trebuie să le explicăm oamenilor de ce au crescut preţurile la energie. Iarăşi un paradox – suntem în România unde producţia energetică este făcută majoritar de companii de stat. Deci companii de stat, oameni numiţi politic în funcţii şi totuşi oamenii trebuie să înţeleagă că preţul la factură pentru energie făcută în companii de stat a crescut. Deci trebuie să explicăm oamenilor de ce a crescut preţul. Eu nu aş vrea să se întâmple şi am spus la începutul anului despre reforma companiilor de stat pentru că această reformă a avut ca obiectiv eliminarea ineficienţelor. Eu când am vorbit de reforma companiilor de stat am fost foarte clar – ineficienţele nu vreau să fie transferate asupra consumatorului. Nu vreau să descoperim că o parte din creşterea facturii, şi de aceea am chemat şi ANPC astăzi aici, la consumatorul final se datorează din transferul unor ineficienţe ale companiilor de stat către consumatorul final. Dacă aşa ceva se întâmplă şi găsim aşa ceva, vom lua cele mai dure măsuri. Acesta este mesajul meu foarte clar – nu vreau ca nicio companie să profite de această situaţie, să îşi umfle profiturile de o situaţie conjuncturală. De aceea este astăzi şi ANPC aici, pentru a ne asigura de acest lucru. Trebuie să facem detaliile şi am chemat-o şi pe doamna ministrul al Muncii, a venit şi domnul ministru al Energiei pentru a definitiva soluţia pentru iarnă în ceea ce priveşte facturile şi cum compensăm”,a conchis Florin Cîţu.

 

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ