UPDATE Fostul ministru Eugen Nicolăescu, la DNA: Este vorba despre un dosar deschis pe numele președintelui CJ Ialomița

| 04 mar, 13:11

Deputatul liberal Eugen Nicolaescu, fost ministru al Sanatatii, s-a prezentat, miercuri, la sediul DNA, el precizând după întâlnirea cu procurorii că a dat declarații ca martor referitoare la un control desfășurat la Spitalul Județean Ialomița.

UPDATE Nicolăescu a spus că a fost citat la solicitarea avocaților președintelui CJ Ialomița, Silvian Ciupercă, acuzat de mai multe fapte de corupție.

''Este vorba despre un dosar deschis pe numele președintelui CJ Ialomița'', a explicat fostul ministru, care a adăugat că a dat declarații referitoare la controlul demarat în timpul mandatului său la Spitalul Județean și finalizat, însă, după ce el a plecat de la conducerea MS.

Nicolăescu a spus că a trebuit să explice de ce s-a făcut controlul, la solicitarea cui și dacă s-au respectat toate procedurile.

"Ciupercă prin avocați a solicitat mărturia mea, acel control s-a făcut la solicitarea dumnealui. Nu știu mai mult din dosar. (...) Nu știu ce s-a găsit acolo și ce s-a făcut ulterior'', a adăugat el.

Silvian Ciupercă a fost arestat preventiv în luna februarie fiind acuzat de DNA de luare de mită, două infracțiuni de folosirea influenței și autorității conferite de funcția de conducere într-un partid politic, în scopul obținerii pentru altul a unui folos necuvenit, abuz în serviciu asimilat infracțiunilor de corupție, două infracțiuni de instigare la abuz în serviciu, instigare la fals intelectual și la fals în înscrisuri sub semnătură privată.

Procurorii susțin că, în ianuarie 2014, Silvian Ciupercă și-a folosit influența și autoritatea conferită de funcția de conducere într-un partid politic în scopul obținerii pentru altul a unui folos necuvenit și anume asigurarea postului de manager interimar în cadrul Spitalului Județean Ialomița.

Șeful CJ este acuzat că, în perioada martie-aprilie 2014, după efectuarea unui control de către Corpul de Control al Ministerului Sănătății, l-a determinat pe un consilier din cadrul ministerului să-și exercite atribuțiile de serviciu în mod defectuos, prin întocmirea raportului de control neconform realității.

Nicolaescu a fost ministrul Sanatatii intre anii 2005-2008 si din nou in guvernul USL in 2012.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ